Beneficiari ai unui contract avantajos în care dacă stau câştigă mai bine decât dacă muncesc, americanii de la Bechtel se înduplecă greu să renegocieze contractul după cum vrea ministrul Infrastructurii, Dan Şova.
Românii ar putea să mai audă ani buni de acum încolo de firma Bechtel în calitate de aşa zis constructor al autostrăzii Transilvania, după ce credeau în septembrie 2011 că au scăpat definitiv de contractul care, până acum, le-a golit buzunarele de 1,6 miliarde de euro şi le-a adus doar 50 de kilometri de autostradă.
În mare, înţelegerea convenită de Guvernul Boc cu americanii în toamna 2011 prevedea că acestora li se va plăti suma de 115 milioane euro (pretenţiile iniţiale anterioare negocierii depăşind 300 milioane euro), în trei tranşe la finele lunilor decembrie 2011, martie şi mai 2012. În termen de doi ani, adică cel târziu în 2013, aceştia urmau să definitiveze tronsonul 3C Suplacu de Barcău-Borş la un preţ mediu de 6,9 milioane euro pe kilometru, fără a mai avea pretenţii pe celelalte şase tronsoane neîncepute (aproximativ 300 de kilometri din totalul de 400 de kilometri). Înţelegerea însă nu a fost respectată de către partea română. Astfel, cel puţin până la finele lunii iunie, Guvernul plătise doar prima tranşă din cele trei angajate şi deloc din lucrările aferente tronsonului 3C. „Nu ştiu când le pot da banii, asta-mi este marea problemă. Pot să le cer să lucreze în momentul în care le dau şi banii. Acum, v-am spus, am un minus. Nu pot să mă duc să bat cu pumnul în masă atâta vreme cât eu sunt în culpă”, spunea în iunie fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Înţelegerea din 2011, consfinţită prin HG 943/2011 a Guvernului Emil Boc, a fost încălcată, anul trecut guvernarea Victor Ponta nereuşind să găsească banii necesari după ce a majorat doar în iunie salariile bugetarilor cu 8% şi a început restituirea contribuţiilor reţinute abuziv pensionarilor. Respectarea promisiunilor ar fi costat bugetul de stat aproximativ 350 milioane euro (115 milioane euro sumele convenite cu Bechtel, 240 milioane euro încheierea lucrărilor executate deja pe 3C ‘n proporţie de 40%), dar ne-ar fi adus în situaţia în care acum ar fi fost gata tronsonul 3C, iar contractul cu Bechtel ar fi fost încheiat.
Mărinimie: Dragnea dă o şansă Bechtel
Dimpotrivă, acum oficiali ai Guvernului afirmă senini că nu ar fi nici o problemă dacă relaţia cu americanii ar continua. ”Dacă se va merge în continuare cu Bechtel, e-n regulă, dacă nu, există discuţii avansate cu alţi posibili constructori care să o realizeze, eventual, prin concesiune”, a declarat la finele săptămânii trecute Liviu Dragnea.
Surse neoficiale din cadrul Companiei de Drumuri, buni cunoscători ai contractului autostrăzii, afirmă că Dan Şova ar încerca să impună americanilor o concesiune a autostrăzii (aceştia să finanţeze şi să o şi construiască, desigur la alte preţuri decât cele umflate din prezent), dar că aceştia nu ar avea nici un interes să renunţe la un contract atât de avantajos pentru ei. Un oficial pe partea de control al Ministerului Transporturilor afirma în urmă cu câţiva ani că americanii primesc mai mulţi bani dacă stau decât dacă muncesc. Banii încasaţi sunt şi mai frumoşi însă şi dacă muncesc prost.
Prevederi contractuale spun că Bechtel trebuie să plătească din buzunarul lor reparaţiile la lucrări prost executate, însă, paradoxal, in zece ani nu li s-a găsit nici o vină în nici o lucrare. Spre exemplu, ei au lăsat să zacă în apă fundaţiile unor lucrări de artă timp de 1-2 ani până la distrugere şi, deşi erau obligaţi să îndepărteze apa imediat pe cheltuiala lor, au primit bani suplimentari pentru excavări şi refaceri ale zonelor respective. Mai multe exemple de acest gen sunt enumerate de un inginer de drumuri ce a lucrat în cadrul proiectului.
Preţul angajamentelor încălcate: cel puţin 200 milioane euro
„Potrivit contractului, în caz de reziliere ei trebuie să primească marja profitului pe lucrările încă neefectuate. În cazul unei valori a acestora de aproximativ un miliard de euro, indexată cu inflaţia din 2003 până acum şi la o rată a profitului de 10%, ar trebui să li se plătească cel puţin 200 milioane de euro. Acestor bani li se vor adăuga penalităţile pe care ei le vor plăti faţă de subcontractorii lor”, spune aceasta. Negocierile nu sunt uşoare. Specialistul indicat a participat la câteva, iar declaraţiile lui Liviu Dragnea par a zugrăvi un peisaj în care românii se învârt în jurul cozii cerând ba una, ba alta, în timp ce americanii rămân inflexibili. „De regulă aveau în echipă câte zece persoane, din care cel puţin trei reprezentanţi ai unor case de avocatură din SUA, Canada sau Anglia şi care verificau până şi o virgulă ce ar putea schimba sensul. Mai aveau specialişti din Germania şi Anglia care să îi ajute în fundamentarea solicitărilor lor, iar echipa mai includea şi şefii lor de proiect”. Oficiali ai companiei de drumuri au refuzat ieri să explice în ce ipoteză Bechtel va rămâne în România, invocând interdicţii primite de la ministrul Dan Şova.