Specialista in traininguri Alina Negrea, managing partner al companiei APlus Performance, este convinsa ca in timpul crizei financiare nu trebuie sa se renunte la dezvoltarea personala si profesionala a angajatilor. Cu cat acestia vor fi mai bine pregatiti, cu atat si afacerea va avea de castigat.
» Ce se pierde prin renuntarea la traininguri?
Daca ai niste clienti, este mai ieftin sa faci eforturi pentru pastrarea lor decat pentru aducerea altora. Iar aici se impun traininguri pentru angajati, in special in zona de servicii, mai ales acolo unde exista "front line", unde exista un permanent contact cu clientii. Iar la noi putem spune ca situatia nu este absolut deloc buna in privinta calitatii serviciilor.
» Lipsa seminariilor de comunicare va duce la o fluctuatie de personal?
Statisticile de resurse umane spun ca primul motiv pentru care oamenii pleaca dintr-o companie este cel financiar, iar al doilea – atmosfera din cadrul echipei. Daca nu le place seful, ei vor pleca. Daca au neintelegeri cu colegii, vor pleca. Iar astfel de motive, de regula, nu ajung la management. Conflictele interne raman nestiute pentru ca oamenii nu le spun mai "sus", fiindca au sentimentul ca, si daca le vor zice, nu se va intampla nimic. De aceea sunt necesare trainingurile de comunicare.
» In ce masura vor fi afectati sefii de taierea bugetelor pentru dezvoltarea personala?
Daca cineva este pus sef, inseamna ca are sau trebuie sa aiba niste abilitati. Doar certificarile internationale nu ofera garantia ca esti un bun manager. Daca nu esti bun, atunci conduci prost: dai prea multe sarcini cuiva, delegi prea multe altcuiva. si asa se ajunge la rezultate slabe din partea unei echipe. Un manager de top ar trebui sa aiba o viziune de ansamblu, sa vada intreg tabloul afacerii. Daca nu o are, va avea doar de pierdut. Poate chiar postul.
CARTE DE VIZITA: ALINA NEGREA, senior trainer
» Trainer, certificat national si agreat de Camera Austriaca de Comert.
» Peste 10 ani de experienta in multinationale si peste patru ani ca manager.
» Este specializata in arii precum vanzari, customer care, imagine si comportament in afaceri, comunicare, relatii publice, leadership, managementul timpului, inteligenta emotionala.
» Este autor al manualului "Comunicare si comportament in afaceri", publicat de Casa de Editura Irecson.
Ce se cere
Anul acesta au fost foarte multe solicitari pentru team-buildinguri si pentru cursuri de leadership. Pentru anul viitor, considera specialistii, vor ramane foarte cerute cursurile de vanzari. "O astfel de pregatire trebuie combinata cu traininguri de relatii cu clientii si de comunicare", crede Alina Negrea. Per total, cererile pentru training au scazut fata de anul trecut cu aproape 30%.