Piata bursiera ramane inca nehotarata si putin atractiva pentru investitori. Apetitul pentru plasamente pe termen mediu sau lung a scazut mult in randul investitorilor. Majoritatea fie s-au retras din piata si asteapta un moment mai favorabil, fie au ramas activi, dar au adoptat un comportament speculativ, fiind mai interesati de tranzactii pe termene extrem de scurte (de la cateva zile pana la maximum cateva saptamani). Desigur, investitorii mari nu au cum sa practice tehnici speculative pe piata romaneasca pentru ca lichiditatea este extrem de redusa in aceasta perioada comparativ cu nivelul activelor detinute de acestia.
Ramasa fara jucatorii mai importanti, bursa oscileaza absolut imprevizibil de la o sedinta la alta si asa se explica de ce in ultima saptamana am vazut o zi cu crestere de peste 3% pe indicele BET-FI, urmata de o zi cu scadere de amplitudine similara, fara ca ceva concret sa se fi intamplat pentru a genera astfel de miscari contradictorii, dar foarte puternice.
Indicii se mentin deasupra minimelor anului in curs, niveluri care inca actioneaza ca praguri de suport, insa tendinta pe termen scurt este neclara. Practic, pe fondul unei lichiditati atat de scazute, se poate intampla orice pe un orizont de cateva zile. Cu bani putini sau cu pachete decente de actiuni piata poate fi impinsa in orice directie, pentru ca ordinele de cumparare si de vanzare sunt reduse si au tendinta de a se retrage rapid din piata daca intuiesc aparitia unei presiuni mai mari pe o anumita directie, lasand loc pentru fluctuatii ample ale cotatiilor.
sedinta de joi a fost intr-un registru similar cu situatia descrisa mai sus. Am avut o lichiditate de circa 10 milioane de euro, putin mai ridicata decat in zilele anterioare, dar foarte redusa comparativ cu un nivel normal pentru aceasta perioada.
Indicii au scazut cu peste 2%. SIF-urile au fost cei mai tranzactionati emitenti, alaturi de banci si de Petrom.
Preturile s-au situat in scadere pentru toate companiile din topul de lichiditate. Deprecieri mai importante am observat in cazul actiunilor TLV, cu 3,23%, si SIF 3 Transilvania, cu 4,65%.