7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMilitari implicați în afaceri ilegale cu tutun. Câți au fost arestați

Militari implicați în afaceri ilegale cu tutun. Câți au fost arestați

Ancheta complexă ce a culminat cu descinderi de amploare în 41 de locații din județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Bacău, Prahova, Satu Mare și București, a colectat documente și probe importante ce i-au determinat pe procurorii Parchetului Militar să trimită în judecată 18 persoane implicate.

„Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un număr de 18 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, precum şi pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. În cauză, în datele de 29.06.2020 şi 30.06.2020, procurorii militari au dispus reţinerea a 16 dintre inculpaţi, pe o durată de 24 de ore.”, a transmis Parchetul Militar Bucureşti. Una dintre persoanele reținute, o femeie, a fost plasată ulterior în arest la domiciliu iar celelalte 15, printre care și militari, stau 30 zile după gratii.

Anchetatorii au stabilit că liderii grupului infracţional aduceau periodic din Bulgaria cantităţi importante de tutun frunze, pe care îl prelucrau în locuri special amenajate la locuinţele acestora prin intermediul unor utilaje de mărunţire confecţionate artizanal, transformându-l în tutun pentru fumat, în condiţii improprii obţinerii unor produse destinate consumului.

Ulterior, tutunul pentru fumat era comercializat prin intermediul unor anunţuri create pe platformele web de comercializare, precum şi pe site-urile de socializare, cu preţuri cuprinse între 120 şi 150 de lei/kg, în funcţie de calitatea procesării. Peste 4.000 de kilograme de tutun tocat, 325 de kilograme de tutun frunze au fost ridicate și 23 de autoturisme au fost indisponibilizate, în urma celor 41 de percheziții efectuate. Prejudiciul estimat în dosar este de un milion de euro.

Cele mai citite

Israelul e foarte aproape să elibereze ostaticii din Gaza

Negociatorii israelieni "nu au fost niciodată atât de aproape de un acord" pentru eliberarea ostaticilor din Gaza de la armistiţiul din noiembrie 2023 în...

STUF Vama Veche își închide porțile. „Aici se încheie o eră”

STUF Vama Veche se închide. E o veste tristă pentru cei care și-au creat atâtea amintiri, dar și pentru cei care de câțiva ani...

Adăposturile din Kiev modernizate, pentru a proteja populația în fața atacurilor aeriene

În raionul Solomin din Kiev, unde locuiesc peste 300.000 de persoane, administrația a amenajat zeci de adăposturi, situate la subsolul unor imobile Intensificarea atacurilor aeriene...
Ultima oră
Pe aceeași temă