6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMasinile second hand domina piata auto

Masinile second hand domina piata auto

» Fata de anul trecut, s-au vandut mai multe masini rulate, dar volumul incasarilor e mai mic.

» Dacia si Ford solicita ajutoare insumand 500 milioane euro de la statul roman.

Inregistrarile de masini noi au cazut cu 60% in primele trei luni, iar pentru cele rulate au avansat cu 80%, potrivit datelor Directiei Regim Permise si Inmatriculare a Vehiculelor. Daca in cazul autovehiculelor noi scaderile sunt explicate prin efectele crizei economice, respectiv scaderea drastica a creditarii, in cazul masinilor second hand, cresterea brusca a numarului de inmatriculari este urmarea aplicarii prevederilor ordonantei  privind taxa auto pentru cei care au cumparat inainte de 15 decembrie 2008. Mai exact, persoanele care au cumparat masini second hand pana pe 15 decembrie 2008, inaintea triplarii taxei auto, au avut posibilitatea, din 19 februarie, sa-si inmatriculeze masinile conform taxei de poluare aflate in vigoare la momentul cumpararii, adica netriplata. Cei care si-au cumparat vehiculele inainte de 15 decembrie, dar si le-au inmatriculat platind o taxa tripla isi vor inapoi diferenta de bani.

 

Tot din februarie, Guvernul a redus cu o treime taxa de poluare. La aceasta derogare se mai adauga, potrivit reprezentantior de parcuri auto rulate, o scadere a preturilor la masini, in medie cu 20%, datorata crizei mondiale.
"Numarul mare de masini second hand inmatriculate in martie nu e o surpriza si vine ca urmare a ordonantei privind taxa de poluare, prin care li s-a dat posibilitatea celor care au cumparat inainte de 15 decembrie sa-si inmatriculeze masinile platind vechea taxa, netriplata. Probabil, o crestere, nu la nivelul celei din martie, va fi si in aprilie, dupa care se va tempera", a declarat Constantin Stroe, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania si vicepresedintele Automobile Dacia.

Guvernul analizeaza in prezent strategia privind acordarea garantiilor si ajutoarelor de stat in industria auto. Dacia a solicitat 170 milioane euro, subventii proprii si pentru furnizori, dar si pentru Centrul de cercetare de la Titu, plus garantii pentru imprumutul de 100 milioane euro de la BEI. Ford urmeaza sa contracteze un credit de 600 milioane euro de la BEI si cere garantii de la statul roman de 320 milioane euro.
In martie, intrarile in circulatie ale masinilor noi au scazut cu aproape 65%, de la 23.112 autoturisme in martie 2008 la 8.123 unitati in luna corespunzatoare din acest an. In cazul masinilor rulate, inregistrarile au crescut de trei ori si jumatate in a treia luna a acestui an, la 52.897 unitati, in conditiile in care in martie 2008 au intrat in circulatie 14.708 automobile second hand.

Dinu Nicolescu, director de marketing la Autovit, a precizat ca, desi "s-a inregistrat o crestere a vanzarilor in primul trimestru la masini second hand, volumul incasarilor este mai mic decat in perioada similara a anului trecut".

Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă