22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLuptă crâncenă pe piaţa asigurărilor de viaţă

Luptă crâncenă pe piaţa asigurărilor de viaţă

Compania care va lua naştere în urma fuziunii dintre Alico şi Aviva îşi propune să devină „un nou pol de dominare” pe piaţa din România.

 

Asigurătorul american Metlife şi-a exprimat ieri acordul cu privire la achiziţionarea operaţiunilor Aviva de asigurări de viaţă din Republica Cehă şi Ungaria şi a celor de asigurări de viaţă şi pensii din România. Grupul britanic este prezent la noi în ţară prin intermediul Aviva Asigurări de Viaţă şi Aviva Pensii Private – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SP. Se aşteaptă ca finalizarea tranzacţiei să aibă loc în cursul anului 2012, aceasta urmând procedura standard de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor competente, până atunci cele două companii urmând să îşi desfăşoare activitatea în mod normal.

Datele financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii până la acest moment. “În primul rând, este vorba de o iniţiativă strategică a grupului Aviva, care începând cu noiembrie 2010 a intrat într-un proces de revizuire strategică, stabilindu-şi ca priorităţi pieţele ţintă în care are o poziţie dominantă. Tranzacţia, aflată bineînţeles sub rezerva organelor de supraveghere şi reglementare, o dată ce va fi finalizată, reprezintă posibilitatea apariţiei unui nou pol de dominare în industriile de asigurări de şi administrare a pensiilor din România”, a declarat Mihai Popescu, şeful operaţiunilor Aviva în România, într-un interviu acordat Xprimm.TV.

Ce se întâmplă cu clienţii Aviva

În legătură cu ce se va întâmpla cu portofoliul de clienţi al Aviva o dată cu vânzarea operaţiunilor din România către Metlife, proprietarul Alico Asigurări România, Mihai Popescu a precizat: „Toate poliţele şi obligaţiile clienţilor Aviva rămân în vigoare. Mai mult, aceleaşi produse, servicii şi persoane de contact rămân în continuare la dispoziţia tuturor clienţilor noştri. Din acest punct de vedere nimic nu se schimbă deocamdată şi toate beneficiile de care clienţii Aviva se bucură prin poliţele lor vor continua”.

Potrivit declaraţiilor făcute de Mihai Popescu în cadrul evenimentului Xprimm Anual Forecast Meeting de ieri, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor relevante şi finalizarea tranzacţiei, în România compania va opera sub brandul Alico. Tranzacţia va completa capacitatea Metlife cu o reţea de distribuţie vastă şi diversificată, va extinde paleta de produse şi va consolida şi mai mult poziţia companiei pe aceste pieţe. „Metlife intenţionează să investească pentru a creşte în pieţe cu potenţial ridicat, iar această tranzacţie creează o oportunitate excelentă de a oferi unui număr mai mare de clienţi produse şi servicii mai diversificate, precum şi de a creşte beneficiile din economii de scală pentru operaţiunile locale deja existente”, a declarat Michel Khalaf, preşedintele Metlife pentru Regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

Viziune pe termen lung

„Acesta reprezintă încă un pas în realizarea viziunii Metlife de a fi liderul global în asigurări de viaţă de accidente şi sănătate precum şi în planuri de pensii şi beneficii pentru angajaţi, ilustrând consecvenţa cu care acţio­năm în vederea atingerii acestui obiectiv şi capacitatea noastră de a aduce o infuzie de capital în aceste pieţe aflate în dezvoltare”, a afirmat Khalaf.

Metlife, una dintre cele mai mari companii de asigurări de viaţă la nivel global, deservind 90 de milioane de clienţi în peste 50 de ţări, este prezentă şi pe piaţa din România, prin Alico Asigurări şi Alico Pensii Private. În România, Alico ocupă o poziţie strategică în piaţa asigurărilor de viaţă şi a pensiilor administrate privat, având în portofoliul sau peste 1 milion de clienţi.

În curând, după finalizarea tranzacţiei, companiile locale Alico Asigurări şi Alico Pensii vor oferi servicii pentru mai mult de 1,5 milioane de români pe segmentele asigurărilor de viaţă şi pensiilor private.

Conform rezultatelor financiare din 2010, cota de piaţă a Alico Asigurări se ridică la 12,31%.

Aviva a intrat pe piaţa din România în anul 2000 şi la 30 septembrie 2011 ocupa locul 7 în topul asigurătorilor de viaţă după prime brute subscrise, cu subscrieri de 54,81 milioane lei. În anul 2010, compania a raportat pierderi de 19,9 milioane lei. În 2007, asigurătorul britanic a intrat şi pe segmentul de pensii administrate privat, prin înfiinţarea Aviva Pensii Private, care activează pe pilonii II şi III de pensii, ocupând poziţiile 4, respectiv 6, după numărul de participanţi.  

Mişcări pe piaţă

Oficialii Gothaer au confirmat că în prezent analizează cu atenţie piaţa românească de asigurări şi că poartă negocieri, dar nu au precizat despre ce companie este vorba. „Discuţiile se află însă într-un stadiu incipient, drept urmare nu putem da mai multe detalii până când negocierile vor fi mai concrete”, a declarat, pentru XPRIMM Newsletters, Martina Fassbender, purtătorul de cuvânt al Gothaer. Asigurătorul german Gothaer intenţionează să se extindă în Europa de Est pe pieţele din regiune care înregistrează încă rate de creştere şi oferă potenţial de dezvoltare, printre acestea numărându-se şi România.

Ca un prim pas în cadrul acestei strategii de extindere, compania a achiziţionat la finele anului 2010 asigurătorul polonez PTU, prin majorarea participaţiei deţinute la 75,52%. Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte fuziunile pe piaţa locală a asigurărilor este intrarea Groupama pe piaţa din România. În perioada 2007-2008, grupul francez a intrat în România prin intermediul a trei achiziţii. Prin achiziţia ASIBAN, a BT Asigurări, precum şi a diviziei româneşti a OTP Garancia, dar şi prin capitalizările aferente investiţia făcută de GROUPAMA pe piaţa românească de profil s-a ridicat la peste 500 milioane euro în mai puţin de un an. Doar tranzacţia care a implicat ASIBAN s-a realizat pentru 350 milioane euro. Prin intermediul contractului semnat în prima parte a anului 2008, GROUPAMA devenea proprietarul unic al ASIBAN. Fondat în anul 1996, compania era un jucător de top pe piaţa asigurărilor din România şi ocupa la finele anului 2007 poziţia a treia, cu o cotă de 8% din piaţa asigurărilor. Această tranzacţie a fost precedată în decembrie 2007 de cumpărarea BT Asigurări şi, la începutul anului 2008, de preluarea OTP Garancia Asigurări.

Cele mai citite

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă