2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLudovic Orban va afla pe 5 martie dacă scapă de pușcărie

Ludovic Orban va afla pe 5 martie dacă scapă de pușcărie

La ultimul termen al procesului, Orban a declarat în sala de judecată că se consideră nevinovat şi că nu s-a folosit de influenţa politică pentru a obţine beneficii.

„Văd că DNA caută să creeze o legătură între desemnarea mea ca şi candidat la funcţia de primar şi funcţia politică pe care am ocupat-o. Desemnarea s-a făcut în baza sondajelor de opinie care mă plasau la momentul acela cu cele mai mari şanse. (…) Mă consider nevinovat. Nu am abuzat de influenţa politică. Nu am făcut nici cea mai mică aluzie la această funcţie. Nu am avut niciun moment intenţia de a beneficia de finanţare ilegală. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am încredere în capacitatea dumneavoastră de a judeca”, le-a spus Orban judecătorilor.

La ieşirea din sala de judecată, Ludovic Orban a precizat că aşteaptă să se facă dreptate şi că, din punctul lui de vedere, lucrurile sunt clare.

„Nu mi-am folosit în niciun fel funcţia politică. În interceptări nu fac nicio aluzie la funcţia mea politică, nu promit nimic, ci pur şi simplu este o discuţie între doi oameni, care vorbesc la ‘per tu’, într-un limbaj familiar despre problemele Bucureştiului. Nu am luat niciun leu”, a explicat Orban.

Răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, Ludovic Orban a arătat că nu face parte din „festivalul penalilor”, adică cei care critică DNA.

„Am încredere în completul de judecată, am încredere că în România există domnia legii. Nu am niciun motiv să cred că verdictul care a fost dat la instanţa de fond poate fi modificat. (…) Cred că oamenii publici trebuie să se desprindă de considerentele de natură personală, de frustrările, răzbunările proprii, de interesele ascunse pe care le au. Nu am intrat în acest ‘festival’. Eu nu m-am comportat precum alţi oameni politici care, în momentul în care au fost chemaţi la DNA, au început să atace DNA. Decizia mea a fost de a renunţa la toate funcţiile de conducere pe care le aveam în partid şi Parlament, de a renunţa la candidatura la Primărie. Nu am candidat la Parlament până nu am primit un verdict din partea instanţei de fond. Nu cred că m-aţi văzut pe mine venind la Curtea Supremă cu bodyguarzi, nu cred că m-aţi văzut ameninţând procurori şi judecători”, a adăugat Orban.

La acest ultim termen de judecată, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Orban la un an închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Reprezentantul DNA a arătat că Ludovic Orban s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale vin să completeze denunţul depus împotriva lui de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

„La prima întâlnire, Orban îi spune martorului denunţător că este singurul candidat din PNL care poate să câştige şi i-a solicitat să se gândească la un ordin de mărime. La a doua întâlnire, Ludovic Orban a rostit cifra de 50 şi a spus că doreşte ca plata să fie cash. În instanţă, Urdăreanu a declarat că a înţeles că e vorba de 50.000 de euro. Orban i-ar fi arătat cinci degete. Banii ar fi fost solicitaţi pentru a fi remişi către doi directori de la posturi de televiziune. Inculpatul era conştient că se află în afara reglementărilor legale privind finanţarea campaniei electorale”, a spus procurorul.

El a mai cerut ca, pe lângă condamnarea la un an închisoare cu executare, lui Orban să i se interzică să mai ocupe o funcţie publică după executarea pedepsei.

Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă, pe 31 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-ar fi întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar „tocmai fiindcă erau..pentru posturi TV”.

„Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin, că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: ‘te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund’. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid”, se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte „să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

Cele mai citite

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă