0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLichiditatea foarte scazuta se mentine

Lichiditatea foarte scazuta se mentine

Luni am avut din nou usoare scaderi la Bursa de Valori Bucuresti, desi initial tendinta parea una stabila, cu variatii mixte sau chiar usor pozitive in raport cu nivelurile de referinta de vineri.
Lichiditatea foarte scazuta pare a deveni o constanta a evolutiei de piata din ultima perioada. Luni, de exemplu, valoarea tranzactiilor abia daca a depasit 12 milioane de euro, dintre care numai 10,6 pe segmentul principal de piata si 1,6 pe segmentul Rasdaq.

In aceste conditii, miscarile preturilor sunt deopotriva nerelevante si neinteresante. Orice intrare mai mare de bani in piata si orice aparitie a unor ordine de vanzare mai importante pot determina miscari complet neasteptate si imprevizibile de pret. De aceea nu putem trage o concluzie cu privire la evolutiile viitoare pornind de la extrapolarea oscilatiilor curente ale pietei.
Aceleasi doua evenimente importante par a tine in sah bursa autohtona: conjunctura negativa a pietelor internationale si oferta publica initiala a Transgaz care se va derula incepand cu saptamana urmatoare si care continua sa tina capitaluri importante imobilizate in asteptare, capitaluri care altfel ar fi fost probabil directionate catre actiunile de la BVB.
Referitor la conjunctura externa, se poate observa ca ea continua sa influenteze negativ evolutia bursei locale. De exemplu, luni, in deschidere, asa cum mentionam anterior, tendinta parea neutra, cu perspective pozitive. Ulterior, insa, de indata ce indicii bursieri europeni au intrat pe culoarea rosie, atunci si preturile actiunilor de la BVB au inceput sa scada.
La final cei patru indici importanti de piata au inchis cu totii ziua in scadere, deprecierea cea mai importanta avand-o BET-FI (-0,96%). Cele mai tranzactionate actiuni (daca putem sa facem o astfel de referire pe o piata in care volumul total a fost foarte redus) au fost cele ale celor cinci SIF-uri, toate clasandu-se in topul 5 lichiditate.
Printre companiile care au suferit cele mai importante scaderi merita amintite Alumil Rom Industry si Impact Bucuresti – pentru care luni a fost ultima zi in care se mai putea cumpara pentru a se beneficia de efectele majorarii de capital social, avand ca data de inregistrare 22 noiembrie.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Atribuțiile președintelui României: Ce poate și ce nu poate face

Președintele României are un rol de mediator între puterile statului și între stat și societate, fiind responsabil cu menținerea echilibrului constituțional Președintele României, ales prin...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...
Ultima oră
Pe aceeași temă