4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKPMG și creditorii încasează prime de la Astra la doi ani după...

KPMG și creditorii încasează prime de la Astra la doi ani după ce au băgat firma în faliment

KPMG aplică în continuare strategiile cu care a păcălit pe toată lumea, de la instanțe la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și creditori, atunci când a administrat și apoi a preluat spre lichidare  Astra Asigurări. Anunță în rapoarte oficiale că dorește să valorifice activele societății de asigurări în folosul creditorilor, însă întârzie să o facă de facto.

În acest fel, KPMG a ajuns în postura atipică de a reînnoi contracte de asigurare încheiate în perioada în care Astra era cea mai mare companie de asigurări din România.

Este vorba despre un total de 6.000 de polițe de credit și de viață, cesionate de clienți în favoarea băncilor Raiffeisen și BCR. Aceste polițe au fost încheiate în baza unor contracte multianuale pe care asigurătorul trebuie să le respecte.

 Dușmănia corbilor „rezolvată“ în marile capitale europene

Ironia face ca pentru acest portofoliu, valabil până în 2047, potrivit Fondului de -Garantare a Asiguraților, să se fi luptat cei mai mari foști concurenți ai Astra Asigurări, doi dintre creditorii care au urmat întocmai “directivele” KPMG, adică Omniasig VIG și -Allianz Țiriac.

Prețul celor 6.000 de polițe ar fi de circa 50.000 de euro, iar miza nu este atât numărul clienților noi, cât intrarea într-un tip de relație cu banca pe care o râvnește orice firmă de asigurare. Canalul de vânzare bancassurance, adică prin intermediul băncii, este unul dintre cele mai eficiente, mai ales în ceeace privește polițele de viață sau de sănătate.

Spre nemulțumirea celor de aici, VIG nu a permis Omniasig să meargă până la capăt în achiziția pachetului dintr-un motiv care ține de înțelegeri vechi din piața austriacă. Raiffeisen merge întotdeauna cu  Uniqa, în timp  ce VIG merge cu Erste.

În România asta înseamnă că Omniasig este asigurătorul impus clienților de către BCR, iar Uniqa are același rol la Raiffeisen. Austriecii nu încalcă cutumele nici în România. În acest context, unic cumpărător rămâne Allianz Țiriac, care, spun sursele „României libere“, este și foarte aproape de a lua acest portofoliu.

Mână în mână cu competitorii Astra

KPMG reușește în continuare să facă absolut tot ce dorește la Astra Asigurări, cu ajutorul celorlalți membri ai Comitetului Creditorilor, care sunt, cu excepția ANAF, toți foști competitori ai Astra și clienți ai KPMG în zona de audit.

Acest tip de atitudine pasivă este speculat din plin de către KPMG, care, în baza acțiunilor arbitrare luate în falimentul Astra, se extinde acum și la „România liberă“, ziar pe care încearcă să îl preia ostil, cu mâna Euro Insol, firmă înființată de Remus Borza.

Totul a pornit de la o datorie pe care grupul care editează RL o are la Astra Asigurări și a cărei returnare KPMG pur și simplu a refuzat-o, privând creditorii societății de asigurări de recuperarea a 21 milioane de euro. Pentru ASF nu a contat că firme din piața asigurărilor sunt văduvite de sume importante.

După plecarea lui Mișu Negrițoiu, fostul președinte ASF, care a susținut fățiș acțiunile KPMG inclusiv atunci când acestea au încălcat sau au interpretat într-un mod extrem de original legea, Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a abordat o politică proactivă, așa cum ar fi fost de așteptat, ci a preferat să se țină deoparte.  

Atacuri prin surprindere. Nimeni nu știe ce face KPMG

Metoda prin care KPMG încearcă să preia controlul total al grupului care editează -„România liberă” este aceeași cu cea folosită și în cazul Astra Asigurări: acționează fără știrea celorlalte părți, imediat după ce publică notificările în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI). Această tehnică este menită să obțină controlul total și sunt reluate aproape la indigo în ambele cazuri.

Dacă la Astra Asigurări au amânat în repetate rânduri convocarea Adunării Creditorilor pentru ca, mai apoi, să ia această măsură peste noapte, la Medien Holding, administratorul desemnat de KPMG, societatea Euro Insol a convocat adunarea tot pe repede înainte, fără știrea acționarilor și înainte ca termenul prevăzut de lege să expire.

Practic, imediat după ce a publicat în BPI notificarea, Euro Insol a și convocat prima Adunare, cu scopul evident de a-i împiedica pe acționari să își numească un administrator special.  Miza este obținerea controlului total, lucru ușor de realizat în lipsa unui reprezentant al acționarului, având în vedere că principal creditor al Medien Holding este chiar Astra Asigurări, reprezentată astăzi de KPMG, firmă ajunsă în această postură în urma unui abuz al lichidatorului. Cu alte cuvinte, din chiar prima ședință, se vor putea lua deciziile semnificative pentru viitorul procedurii de insolvență.    

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la *România Liberă* din 2014. Jurnalist de investigații, este cunoscută pentru dezvăluirile despre corupția din România, printre care legăturile dintre Speranța Munteanu (KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, implicarea lui Gabriel Predoiu, fratele fostului șef SIE și pe atunci ofițer SRI, într-o rețea de trafic și prostituție, dar și în acțiuni împotriva unor oameni de afaceri. Alte anchete notabile includ rețeaua de corupție de la Unirea Shopping Center și afacerile clanului Stan (Stanbox).
Cele mai citite

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că...

ANPC verifică 14 influenceri pentru postări publicitare nemarcate

Acțiunea ANPC face parte dintr-o campanie, coordonată la nivel european de Direcția Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)...

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...
Ultima oră
Pe aceeași temă