15.6 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKazahii n-au bani să plătească datoriile Rompetrol

Kazahii n-au bani să plătească datoriile Rompetrol

KazMunaiGaz negociază cu Guvernul eşalonarea pe următorii 3-4 ani a unei datorii pe care grupul Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat, o are către statul român. Datoriile Rompetrol au fost considerate, prin acordul cu FMI, venituri la bugetul de stat.

 

Datoriile istorice de 2,4 miliarde lei (580 milioane euro) ale companiei Rompetrol către statul român, preluate de KazMunaiGaz, au fost considerate, prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), venituri la bugetul de stat în 2010. Astfel, potrivit legii, în septembrie, statul ar putea redeveni acţionar la rafinăria Petromidia dacă KazMunaiGaz nu va plăti datoriile istorice ale grupului Rompetrol. Însă oficialii Rompetrol  speră ca în urma unor negocieri cu reprezentanţii guvernului să eşaloneze datoria pe o perioadă de 3-4 ani.

„Negociem cu Guvernul, înţelegem că pentru ei este important să primească banii. Nu vom putea plăti toată datoria fără suport extern, care poate fi un acord interguvernamental. Una dintre posibilităţi este să restructurăm datoria pe 3-4 ani, a declarat joi directorul financiar al grupului Rompetrol, Dimitri Grigoriev, citat de Mediafax. În iulie 2009, după ce compania kazahă a achiziţionat integral grupul Rompetrol de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a anunţat, prin preşedintele KazMunaiGaz, Kabyldin Kairgeldy, că este pregătită să îşi asume datoriile grupului Rompetrol şi că se află în negocieri cu mai multe bănci internaţionale pentru a obţine finanţarea datoriilor pe care grupul trebuie să le plătească statului român până în septembrie 2010.

Rambursarea obligaţiunilor Rompetrol a fost luată deja în considerare, ca urmare a acordului semnat cu Fondul Monetar Internaţional, ca sursă de venituri la buget în 2010, la nivelul unei datorii totale de 2,4 miliarde lei (0,47% din PIB). În schimb, conform Programului de convergenţă al României pentru perioada 2009-2012, elaborat în luna februarie 2010, Guvernul se aşteaptă ca suma care va fi încasată să se ridice la numai jumătate din restanţa scadentă în acest an. Rambursarea sumelor scadente datorate de Rompetrol a fost inclusă în categoria „Riscuri fiscale şi bugetare”. Privatizarea Petromidia a început în 1997 şi a înregistrat două eşecuri până în anul 2000, când a fost cumpărată de Rompetrol. Pe 31 octombrie 2000, Fondul Proprietăţii de Stat a vândut către Rompetrol Group BV Rotterdam 69,99% din acţiunile Petromidia, pentru 51 milioane de dolari. În octombrie 2003, Guvernul Năstase a aprobat transformarea datoriilor istorice, de 725 milioane de dolari la vremea respectivă, în obligaţiuni în favoarea statului roman.

Dinu Patriciu a vândut în iunie 2009 restul acţiunilor pe care le mai deţinea la Rompetrol ­   Group către KazMunaiGaz, după ce, în 2007, compania kazahă a achiziţionat de la omul de afaceri român 75% din acţiuni pentru 1,6 miliarde dolari. 

Cele mai citite

Cum ar putea arăta noua conducere a BNR. Votul urmează să aibă loc marți

Procesul de selecție pentru noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR) devine din ce în ce mai contestat, în special în ceea ce...

Creșterea cererii pentru vacanțe exotice în rândul turiștilor români. Destinațiile aflate în topul preferințelor

Thailanda, Zanzibar, Maldive și Republica Dominicană devin din ce în ce mai populare în rândul turiștilor români, având în vedere că cererea pentru vacanțe...

Primăria București organizează o licitație pentru un împrumut de 69,6 milioane lei

ING Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank România și Raiffeisen Bank România participă la licitația organizată de Primăria Municipiului București (PMB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă