Premierul italian Mario Monti a cerut „suplimentarea semnificativă” a resurselor fondului de urgenţă destinat statelor cu probleme financiare din zona euro, după ce Italia s-a împrumutat la dobânzi ridicate, chiar dacă în scădere uşoară, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Costurile de împrumut au coborât de la maxime record de la intrarea ţării în zona euro, însă investitorii au cerut un randament apropiat de nivelul „psihologic” de 7% pentru datoria pe zece ani. Italia a vândut joi obligaţiuni de 7 miliarde de euro, în intervalul 5-8,5 miliarde de euro vizat. Randamentul titlurilor pe zece ani a coborât la 6,98%, de la recordul de 7,56% la sfârşitul lunii noiembrie, iar pentru titlurile pe trei ani la 5,62%, de la maximul de 7,89% consemnat tot la sfârşitul lunii noiembrie.
Nivelul ridicat al randamentelor menţine presiunea asupra celei de-a treia mari economii din zona euro, care are de refinanţat sume mari anul următor, iar traderi au afirmat că Banca Centrală Europeană (BCE) a intervenit pe piaţa secundară pentru a cumpăra obligaţiuni italiene după licitaţie, în încercarea de a împiedica o creştere a costurilor de împrumut.
Măsura fără precedent a BCE de a introduce lichidităţi de aproape 500 miliarde de euro în sistemul financiar şi măsurile de austeritate adoptate de guvernul de la Roma în decembrie au redus presiunea din partea investitorilor la o licitaţie de obligaţiuni pe termen scurt, organizată miercuri, dar vânzarea de titluri pe perioadă mai lungă rămâne încă o provocare, notează Reuters.
„Licitaţiile de ieri şi azi au mers destul de bine, dar trubulenţele financiare în mod cert nu s-au încheiat”, a spus Monti, într-o conferinţă de presă.
Pentru a calma în continuare pieţele financiare, „cea mai mare parte a măsurilor trebuie luate în Europa”, a adăugat el.
Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară are nevoie de resurse „semnificativ mai mari”, a spus Monti, refuzând însă să ofere o cifră.
„Presiunea reală asupra Italiei este încă enormă, în pofida măsurilor îndrăzneţe ale BCE care au oferit sprijin puternic în cazu datoriei pe termen scurt”, a declarat David Schnautz, analist la Commerzbank Londra.
Italia a împrumutat în această săptămână 18 miliarde de euro, iar fondurile vor fi folosite pentru a acoperi o parte din necesarul de finanţare de 450 miliarde de euro de anul următor. Investitorii sunt cu precădere îngrijoraţi de împrumuturi în valoare de 91 miliarde de euro care ajung la scadenţă în perioada ianuarie-aprilie.