În perioada 2000-2004, România a reuşit să controleze cel mai bine intrările de capital străin astfel încât eventuala retragere a acestora să nu afecteze mersul economiei, apreciază guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. “Perioada în care am controlat cel mai bine intrările de capital a fost 2000 – 2004 (…) Atunci mix-ul de politici macroeconomice a fost unul bun”, a spus Isărescu la Forumul Finance 2011, organizat de Forum Invest.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre perioada 2005-2008 când, prin politici prociclice(de încurajare a intrărilor masive de capital prin fiscalitate redusă), guvernul din acea perioadă a pus şn pericol stabilitatea economică.
Guvernatorul a arătat că între 2005 şi 2008 intrările medii anuale de capital străin s-au triplat de la 5 la circa 16 miliarde de euro . În 2009 şi 2010 însă au iau intrat doar 5 miliarde de euro pe an punând România în situaţia de a se împrumuta de la FMI pentru a acoperi deficitul de finanţare.
Guvernatorul nu pare mulţumit nici cu politica actualului guvern arătând, de exemplu, că majorarea TVA a fost o “bâlbâială” care nu a făcut decât să amâne revenirea economică.
Aici cinci motive pentru care Mihai Tănăsescu ar putea fi următorul prim-ministru