3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu economiseşte iar în lei: ce salariu trebuie să ai ca să...

Isărescu economiseşte iar în lei: ce salariu trebuie să ai ca să pui deoparte 200.000 de lei pe an

Pe 10 iunie 2011, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, avea în băncile din Băncile din România aproximativ 125.000 de euro plasaţi în depozite şi conturi de economii constituite în lei, euro şi valută, potrivit declaraţiei de avere. Suma este cu 41.000 de euro mai mare decât în noiembrie 2010, data de apariţie a precedentei declaraţii. Diferenţa vine mai ales din constituirea unor depozite la termen în lei. Astfel, dacă în noiembrie 2010 guvernatorul avea 82.233 de lei şn două depozite, luna iunie 2011 l-a prins cu patru depozite şi conturi de economii în monedă naţională în valoare totală de 239.631 de lei, cu 158.000 de lei mai mult decât anul trecut. Strategia Guvernatorului a fost inversă celei adoptate în a doua jumătate a anului trecut când şi-a trecut majoritatea economiilor din lei în euro.

Cât este salariul secret al guvernatorului

Potrivit informaţiilor obţinute de portalul money.ro în urma unei scăpări a Agenţiei Naţionale pentru Integritate(ANI), salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a fost în 2010 de 12.300 de euro pe lună, cu aproximativ 70% mai mare decât cel obţinut în 2007, ultimul an când au fost făcute publice veniturile. Salariile angajaţilor BNR sunt trecute de patru ani “la secret” declaraţia de avere conţinând doar precizarea “conform fişei fiscale”. Potrivit ANI, desecretizarea remuneraţiei membrilor BNR ar însemna o încălcare a independenţei Băncii Centrale. Cu toate acestea însă, salariul preşedintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, este cât se poate de public, informaţia apărând în raportul anual al instituţiei. În 2010, Trichet a câştigat din salariu 367.863 euro, faţă de 360.612 euro în 2009.  

Averea Guvernatorului
14.610 mp de pământ în Siliştea Snagovului
260 mp pământ+casă în Siliştea Snagovului
228 mp pământ+ casă şi 88,8 mp pământ în Drăgăşani
1 Autoturism BMW, unul Eagle şi o barcă cu motor Delta
bijuterii, numismatică, tablouri şi aur în valoare de 115.240 de euro
depozite şi conturi în lei de 239.631 de lei
depozite şi conturi în euro de 55.835 euro
depozite şi conturi în dolari de 14.876 dolari

 

Cele mai citite

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

Mesaj important pentru românii care se îndreaptă către Portugalia în perioada 24 decembrie – 1 ianuarie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia despre disfuncționalitățile logistice în gestionarea bagajelor pe...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....
Ultima oră
Pe aceeași temă