3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024

Interviul la un pranz

Daca ati fost invitat la masa de un head-hunter sau chiar de catre potentialul angajator, nu trebuie sa considerati interviul ca si luat. Dimpotriva. Pranzul este, pentru acestia, un pretext. De fapt, ei vor sa vada cum va purtati intr-o postura mai relaxata si sa va cunoasca si altfel decat intr-un mediu formal.
Alexandra Urseanu, senior account manager la compania Hart Human Resource Consulting, spune ca aceasta tehnica de recrutare devine din ce in ce mai populara, mai ales cand este vorba despre posturi de la middle management in sus.
"Este un gest de curtoazie. Se schimba un pic contextul. Pozitionarea este de la egal la egal si se dau la o parte bariere formale", spune specialista.
Astfel de invitatii sunt preferate si de catre head-hunteri, tocmai pentru ca intervievatul sa se simta in largul sau, fara grija. "Intr-un mediu neutru, persoana nu-si face probleme ca este vazuta", explica Alexandra Urseanu.

Ce sa comandati

Daca ati fost invitat la masa si ati acceptat, inseamna ca trebuie sa si mancati. Nu puteti spune "nu mi-e foame, tocmai am mancat", pentru ca nu da deloc bine. Insa nici nu trebuie sa comandati foarte multe feluri de mancare. "Este de preferat moderatia. Comandati o salata sau ceva care se mananca usor, nu peste. Alegeti mancarea care se poate consuma cu tacamuri, nu cu mana, pentru ca exista riscul sa fiti dizgratios", spune Alin Ghizasan, business-coach.
El spune ca, in privinta bauturilor alcoolice, este recomandat sa spuneti "nu" chiar si unei beri. "Spuneti ca vreti apa minerala, suc, ceai ori cafea", recomanda Alin Ghizasan. Daca recrutorul insista, puteti alege o bere fara alcool sau un pahar cu vin slab alcoolizat.

Tinuta trebuie sa fie ingrijita

Daca prima impresie facuta angajatorului a fost una pozitiva, este bine ca lucrurile sa continue in aceeasi maniera. "Considerati acel pranz ca fiind al doilea interviu, ce-i drept, mult mai relaxat. Tinuta trebuie sa fie ingrijita, decenta. Cel mai important este sa nu existe o discrepanta intre felul de a fi pe care l-ati avut la prima intalnire si cel de acum", spune Mihaela Scarlat, consultant la Advice-EMA Partners.

Cine plateste
Luati-va portofelul!
Daca ati fost invitat la un pranz, se presupune ca persoana care v-a invitat va plati consumatia. Totusi, este bine sa fiti pregatit si pentru situatia in care nu este dispusa sa o faca. Indiferent cine va plati in final, e bine ca de la inceput sa fiti moderat. La intalnirile de business, de networking, masa este doar un pretext, si nu un scop in sine.

Sursa: Mihaela Scarlat, consultant la Advice-EMA Partners

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă