10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInteramerican preia fondul gestionat de Bancpost

Interamerican preia fondul gestionat de Bancpost

Interamerican Pensii, al saselea jucator de pe piata pensiilor private obligatorii (pilon II), a semnat contractul de preluare a fondului administrat de Bancpost, unul dintre cei mai mici administratori de pe piata. "Negocierile au inceput in toamna acestui an. Contractul a fost semnat recent, iar pe 17 decembrie urmeaza sa fie prezentate conditiile celor doua parti", declara surse apropiate tranzactiei. Interamerican Pensii avea la sfarsitul lunii noiembrie 241.084 de participanti si o valoare a activelor de 35,15 milioane lei, iar fondul administrat de Bancpost are 22.810 participanti si active de 3,9 milioane lei. Potrivit legii, un fond de pensii trebuie sa aiba cel putin 50.000 de participanti dupa primii trei ani de la data constituirii ca sa ramana pe piata. In prezent, patru din cele 14 fonduri existente pe piata aveau la sfarsitul lunii noiembrie mai putin de 50.000 de clienti, ceea ce le face susceptibile pentru preluari.

 

Presedintele CSSPP, Mircea Oancea, a declarat recent ca pe piata pensiilor private obligatorii vor ramane noua sau zece administratori in 2009, dupa un proces de fuziuni si preluari, urmand ca anul viitor sa fie unul al deciziilor de concentrare a pietei si in special de fuziuni. Conform reglementarilor in vigoare, procesul de fuziune a fondurilor prevede un mod de desfasurare care dureaza cel putin sase luni, din momentul luarii deciziei si pana la finalizarea intregului proces.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă