2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia și Bulgaria ar fi vândut muniție destinată Ucrainei

România și Bulgaria ar fi vândut muniție destinată Ucrainei

România și Bulgaria ar fi vândut muniție tip sovietic, destinată Ucrainei, a dezvăluit, la data de 26 aprilie, presa din Bulgaria, citând surse din Statele Unite.

Prima informație publică în acest sens ar fi apărut în ziarul New York Times.

Bulgaria și alte cinci țări ar fi vândut Ucrainei arme și muniții de tip sovietic, prin intermediul unei companii americane cu sediul la Tampa (Florida). Despre compania americană, se precizează că lucrează cu producători de armament din Bulgaria, România, Bosnia, Serbia, Slovacia și Cehia. Toți acești producători furnizează așa numitele muniții non-standard (conform terminologiei americane), adică muniții care nu corespund standardelor NATO dar care pot fi folosite de armata Ucrainei și de alte armate care au în dotare arme produse în spațiul fostei URSS. Informațiile din presa americană sugerează că, în fabricile din cele șase țări menționate, se produce 90 la sută din muniția pe care o cumpără SUA pentru a o livra în final Ucrainei. Cu alte cuvinte, cele șase țări est-europene au vândut muniție Ucrainei, dar nu direct – ceea ce le permite să nu recunoască această tranzacție – ci printr-un intermediar din Statele Unite.

Armatele țărilor NATO nu mai folosesc muniție tip sovietic dar dețin stocuri

Numele șefului firmei din SUA care a intermediat tranzacțiile este indicat explicit de sursele citate. Până la o eventuală confirmare oficială, ziarul „România liberă” precizează doar inițialele acestuia, M. H. De profesie inginer de aeronave, M. H. este specializat în muniții și sisteme de armament.

Compania pe care o conduce ar fi participat și la operațiuni de evacuare din Ucraina a unor cetățeni ai SUA, în momentul în care Rusia a atacat Ucraina. Operațiunile de salvare din Ucraina și din alte țări aflate în război poartă numele „Project Dynamo”.

Cu privire la România, se știe că oficialii români au confirmat că țara noastră a oferit Ucrainei și ajutor militar. Însă nu s-au prezentat detalii.

Armata Română a folosit armament și muniție de tip sovietic și încă deține stocuri. De asemenea, Forțele Aeriene Române au folosit avioane MiG 21 și MiG 29, produse în URSS. Avioanele MiG 29 nu mai sunt folosite în România de ani de zile. Avioanele MiG 21 au fost transformate în MiG 21 LanceR și au fost folosite de România până în anul 2022.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă