5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia cere Statelor Unite să aprobe Strategia de securitate pentru Marea Neagră

România cere Statelor Unite să aprobe Strategia de securitate pentru Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale al României, Angel Tîlvăr, a solicitat Statelor Unite să finalizeze și să aprobe, în Congres, Strategia de securitate pentru Marea Neagră.

Ministrul român a prezentat această solicitare cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o în SUA. Ministrul a fost însoțit în SUA de șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

„România rămâne un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii. În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut, la Washington, cu președinții comisiilor Forțelor Armate din Senat și Camera Reprezentanților, senatorul Jack Reed, respectiv congresmanul Mike Rogers, am mulțumit pentru angajamentul consistent al forțelor SUA dislocate în țara noastră, în scopul consolidării securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic, o dovadă clară a Parteneriatului strategic solid româno-american. România apreciează eforturile administrației SUA pentru elaborarea unei Strategii de securitate pentru Marea Neagră. De aceea este importantă validarea, de către Congres, în perioada următoare, a propunerii legislative în acest sens”, a anunțat ministrul român într-o postare pe internet.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă