4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoProcurorii l-au reținut pe fostul președinte Igor Dodon. Este acuzat de corupție...

Procurorii l-au reținut pe fostul președinte Igor Dodon. Este acuzat de corupție și trădare

Procurorii din Republica Moldova l-au reținut pe fostul președinte al țării, Igor Dodon. Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu, a confirmat această informație. Acțiunea de reținere a avut loc în dimineața zilei de 24 mai 2022. Mandatul de reținere este pe 72 de ore.

Igor Dodon a fost șef al statului între anii 2016 – 2020 iar acum este președinte de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). PSRM este partid parlamentar dar a intrat în opoziție după alegerile din anul 2021.

Simultan cu Igor Dodon a fost reținut și cumnatul acestuia, Petru Merineanu.

Dosarul în care sunt cercetați aceștia ar porni de la informații din anul 2019. La acel moment, controversatul politician Vlad Plahotniuc i-a transmis lui Igor Dodon o pungă în care s-ar fi aflat bani. Banii ar fi fost destinați membrilor PSRM.

Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii anticorupție din Republica Moldova derulează acum percheziții la domiciliul lui Igor Dodon și la alte imobile pe care le-ar deține familia sau apropiații acestuia. De asemenea, se face o percheziție la Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă, condusă de Igor Dodon.

Fostul președinte Igor Dodon este cel care pierduse alegerile în favoarea Maiei Sandu

Fostul șef al statului este cercetat pentru mai multe fapte. Printre acestea se numără acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie, îmbogățire ilicită. Dodon a făcut parte din Partidul Comuniștilor până în anul 2012, când a înființat PSRM. Relația lui Dodon cu Plathotniuc ar data chiar din acel moment.

Una dintre cele mai recente apariții publice a lui Dodon a fost la data de 19 mai, când a criticat intenția guvernului Republicii Moldova de a analiza posibilitatea unei retrageri din CSI. Cu câteva zile înainte, Dodon recomanda autorităților Republicii Moldova să meargă urgent la Moscova pentru a negocia o reducere a prețului gazelor naturale.

Dodon s-a plâns și de faptul că Uniunea Moldo-Rusă, pe care o conduce, nu mai primește bani din Rusia. „De câteva luni, transferurile către conturile Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse de la băncile rusești au fost blocate, deși Moldova nu părea să se alăture sancțiunilor”, a declarat, la un post de televiziune, Igor Dodon.

Este vorba de sancțiunile pe care comunitatea statelor democratice le-a impus Rusiei, ca urmare a atacării Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070, s-au scurs în online

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070 au fost dezvăluite de un cunoscut leaker, oferind detalii importante despre...

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...
Ultima oră
Pe aceeași temă