Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că municipalitatea nu are în prezent bani pentru asfaltări, așa că marcajele rutiere, considerate “o prioritate” de către edilul-șef sunt trasate chiar și peste gropile din carosabil.
Imaginile surprinse de reporterii cotidianului național “România liberă” arată cum marcaje rutiere sunt trasate în București chiar și peste gropile din suprafața carosabilă.
De exemplu, în zona centrală a Capitalei, pe o stradă laterală de lângă Calea Victoriei, o trecere de pietoni a fost trasată peste o groapă, putându-se observa și piatră cubică sub asfalt.
Asfaltări pe lângă gropi
Reprezentanții administrației publice locale susțin însă că Administrația Străzilor București (ASB) desfășoară totuși operațiuni de asfaltare.
“Administratia Străzilor Bucureşti are în derulare lucrări de reparaţii carosabil şi trotuare pe străzile cu deficienţe majore. De asemenea, prin Secţia de Întreţinere Drumuri s-au executat şi se execută alte lucrări de reparaţii gropi. Facem precizarea că există şi lucrări de intervenţie la reţelele de utilităţi publice realizate de firmele de utilităţi, care presupun aducerea la starea iniţială (inclusiv marcajele rutiere) a carosabilului în urma executării acestora”, precizează Primăria Municipiului București (PMB), într-un răspuns oficial adresat cotidianului național “România liberă”.
Reprezentanții administrației publice locale mai precizează că “există şi lucrări de intervenţie la reţelele de utilităţi publice realizate de firmele de utilităţi, care presupun aducerea la starea iniţială (inclusiv marcajele rutiere) a carosabilului în urma executării acestora”.
30 mil. lei, pentru marcaje
Bugetul alocat de municipalitate pentru trasarea marcajelor în acest an este de 30 milioane de lei, potrivit PMB.
“Primăria Municipiului Bucureşti a alocat pentru anul 2022 un buget de 30 mil. de lei pentru marcaje rutiere şi 40 mil. pentru reparaţii carosabil şi trotuare. În paralel, se execută lucrări de marcaje rutiere şi reparaţii carosabil şi în regie proprie”, se mai arată în răspunsul Primăriei Capitalei.
Aceeași sursă ne-a mai precizat că “în anul 2022 se vor executa aproximativ 150.000 mp de marcaje rutiere”.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, declara, în urmă cu aproximativ o lună de zile, că nu consideră asfaltarea o prioritate pentru București.
“Ca să facem lucrări de întreținere pe toate străzile și bulevardele pe care le avem, sunt niște sume de bani pe care nu le avem, în momentul de față. Trebuie să ne concentrăm pe acele lucruri esențiale care ne îmbunătățesc viața”, declara edilul-șef, în cadrul emisiunii “Bună, România!”, de la postul B1 TV.
Explicațiile lui Nicușor Dan au fost: “E vorba de faptul că Administrația Străzilor, care se ocupă de asta, are de un an de zile procedură de achiziție care nu s-a finalizat încă. Pentru că așa este, dacă ești o administrație publică și vrei să lucrezi cu companii private, trebuie să faci achiziție publică și asta durează. Nu s-a terminat. Până când această licitație se va termina și noi vom putea să lucrăm cu companii private care vor câștiga contractul, se poate lucra cu mecanismul de achiziție care se numește NFP și negociere fără publicare și pentru asta trebuie să justifici urgența. Și pentru a justifica urgența, Administrația Străzilor lucrează în ordinea în care sesizările îi vin. Și a venit o sesizare pe acea bucată care s-a asfaltat, după cum au lucrat pe mii de locuri de găuri în asfalt, în care au făcut reparații punctuale. Când o să avem contractele atribuite, o să putem să facem lucrări mai ample”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!