6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoPreședintele Iohannis pune în aplicare Strategia Națională pentru Africa. Companiile românești sunt...

Președintele Iohannis pune în aplicare Strategia Națională pentru Africa. Companiile românești sunt chemate să investească în „Silicon Zanzibar”

După ce a vizitat Kenya și Tanzania, președintele Klaus Iohannis își continuă călătoria în Republica Cabo Verde, în cadrul unui turneu diplomatic menit să pună în aplicare „Strategia Națională pentru Africa”, despre care România anunța că a adoptat-o în noiembrie 2023.

Președintele Klaus Iohannis și soția lui, Carmen Iohannis, au efectuat, în ultimele zile, vizite în Kenya și Tanzania, iar în perioada 20 – 21 noiembrie se vor afla în Republica Cabo Verde – un stat insular din Oceanul Atlantic. Pentru a ajunge din Tanzania în Republica Cabo Verde, avionul președintelui României a traversat întregul continent african, dintre est spre vest. Această costisitoare călătorie se desfășoară după ce, la 10 noiembrie 2023, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României anunța Adoptarea Strategiei Naționale pentru Africa „România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație, un document-cadru de viziune”. Singura sursă oficială privind această Strategie este deocamdată doar comunicatul de presă (nu întregul document) transmis de MAE la data de 10 noiembrie. Acum însă, în Africa, șeful statului român a făcut câteva referiri la această Strategie. Un exemplu concret ar fi legat de Zanzibar (regiune autonomă a Tanzaniei). Președintele Iohannis a îndemnat companiile din România să înceapă activități economice în regiunea denumită „Silicon Zanzibar”, aflată în zona economică liberă Fumba. Potrivit presei din Africa, „Silicon Zanzibar” (denumire inspirată de faimosul „Silicon Valley” din SUA) este o inițiativă public-privată menită să atragă și să relocheze companii din domeniul înaltei tehnologii și lucrători din întreaga Africa, dar și de pe alte continente, pe insula Zanzibar.

Ministerul român de Externe anunța, la 10 noiembrie 2023, că Strategia Națională pentru Africa „reunește într-un cadru structurat acțiuni în domeniile tradiționale ale cooperării României cu statele africane (educația, pacea și securitatea, cooperarea economică, agricultura), cărora li se adaugă o serie de sectoare noi, însă cu potențial important de dezvoltare, precum digitalizarea sau transferul de experiență în domenii de interes comun (climă și protecția mediului, protecție civilă, norme fito-sanitare și de siguranță alimentară, securitate cibernetică)”. Apoi, la data de 14 noiembrie, președintele Klaus Iohannis și soția lui au plecat într-o călătorie spre Republica Kenya, Republica Unită Tanzania (inclusiv Zanzibar), Republica Cabo Verde şi Republica Senegal. Primele trei destinații au fost anunțate de partea română drept vizite de stat, iar vizita în Senegal a fost anunțată drept vizită oficială.

Președinția României a anunțat că „tradiția particulară a raporturilor româno-africane constituie un motiv solid pentru dinamizarea relațiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al țării noastre. De asemenea, istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spațiul african, inclusiv din perspectiva experienței acumulate și a lecțiilor învățate în procesul de tranziție către modernitate caracterizată de democrație, economie de piață, stat de drept și respectarea drepturilor omului. În plus, România are un profil tradițional clar în raport cu Africa, în domeniul educației, al păcii și al securității, precum și în cel al cooperării economice, cărora trebuie să li se acorde o atenție sporită în continuare”.

Ministerul Afacerilor Externe, condus de Luminița Odobescu, anunța, înainte de plecarea șefului statului spre Kenya, că Strategia Națională are scopul „de a contura un rol specific al țării noastre în raport cu continentul african, pornind de la capitalul de simpatie semnificativ de care România beneficiază în Africa, ce riscă însă să se diminueze pe măsură ce are loc schimbul generațional”.

„Strategia își propune să reașeze raporturile României cu Africa, pornind de la existența unei baze promițătoare de colaborare, precum și a unui potențial în diferite domenii, care este în mare măsură neexploatat”

Luminița Odobescu,

Ministrul Afacerilor Externe

Președintele Iohannis a fost primit cu interes în țările africane, acolo unde ultimul lider român venit în vizită fusese Nicolae Ceaușescu. Există, încă, locuitori africani care au urmat studii în România. Este de menționat că nu doar fostele puteri coloniale, ci și alte țări, cum ar fi Rusia și China, fac eforturi constante pentru a-și crește relațiile cu țări de pe continentul african.

“Am fost impresionat în special de Zanzibar Development Vision 2050 și de mentalitatea sa orientată spre viitor. Am putea explora ideea de a implica companiile românești în inițiativa emblematică Silicon Zanzibar și în planul economiei albastre al Zanzibarului”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Conceptul „Economie albastră” se referă la activitățile economice care se bazează pe oceane și care sunt concepute să fie benefice pentru oceane.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă