16 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoMinisterul Turismului și Antreprenoriatului riscă să rămână cu o gaură adâncă în...

Ministerul Turismului și Antreprenoriatului riscă să rămână cu o gaură adâncă în buget

Ministerul Turismului și Antreprenoriatului se luptă să recupereze din fața falimentului o companie profitabilă, care valorează peste 21 de miloane de lei, și în jurul căreia stau la pândă băieții deștepți.

După o lungă perioadă de timp în care a rămas fără conducere, Lido SA, societate deținută în proporție de peste 42% de Statul Român prin Ministerul Turismului și Antreprenoriatului, are un nou administrator special, doamna Mina Camelia Andreea.

Potrivit documentelor consultate de România Liberă, domnia sa și-a propus să reorganizeze Lido și încearcă să salveze compania din fața unui faliment fără font, în care societatea a fost aruncată din lipsa de interes sau așa cum ne-au transmis autoritățile „din cauza birocrației”. 

Totuși, planurile noului administrator s-au lovit de noi obstacole ridicate de principalul pion în procesul de insolvență, SIF 1 IMGB. Compania, controlată de controversatul președinte al SIF Banat- Crișana, Bogdan Drăgoi, a pus stăpânire pe întregul proces de insolvență după ce a cumpărat pentru câteva sute de mii de lei prin SIF 1 IMGB creanța Lido SA de la Akcent Development, compania care a cerut falimentul Lido în 2021, în urma unor datorii neachitate. Acum deține 88,72% din masa credală.

Bogdan Drăgoi pretinde în prezent peste 5,47 milioane de lei, sumă care nu se regăsea în evidețele contabile ale societății Lido la data deschiderii procedurii de insolvență, conform informațiilor transmise de Ministerul Turismului și Antreprenoriatului. De altfel, instituția ne-a informat în urma unei solicitări că a depus mai multe contestații:„Așa cum am arătat anterior, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a formulat atât contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor societății Lido S.A., cât și contestații față de măsurile luate de către administratorul judiciar Consulta 99 S.P.R.L., iar față de situația de fapt, va face toate diligențele în fața instanțelor de judecată pentru apărarea intereselor acționarilor/statului”.

Interesele lui Drăgoi asupra Lido SA sunt mai mult de cât evidente, astfel că este ușor de înțeles de ce încearcă să împiedice procesul de salvare al companiei de la faliment.

Potrivit documentelor consultate de România Liberă, SIF 1 IMGB a formulat o cerere de intervenție care prelungește și complică soluționarea problemelor Lido.

„Creditoarea SIF1 IMGB SA ne-a informat că a formulat o cerere de intervenție la ORC în legătură cu schimbarea de sediu a debitoarei LIDO SA și că ORC a dispus transmiterea acestei cereri spre competenta soluționare Tribunalului București, dată până la care se suspendă soluționarea cererii de schimbare a sediului. Creditoarea ne-a comunicat și cererea de intervenție”, se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 14 noiembrie. 

Intervențiile la Oficiului Național al Registrului Comerțului ale SIF 1 IMGB vizează înregistrarea mandatului administratorului special și a schimbării de sediu, dar blochează posibilitatea cererile depuse de administratorul special, doamna Mina Camelia Andreea, care vizau reorganizarea companiei și aveau ca termen de fond data de 18 noiembrie.  

Până la data publicării articolului, Ministerul Truismului și Antreprenoriatului nu a răspuns întrebărilor adresate de „România Liberă” legate de următorii pași pentru salvarea Lido SA.

Rămâne de văzut dacă Ministerul Turismului și Antreprenoriatului va reuși să găsească o soluție și să recupereze compania care, așa cum aratăraportul realizat de administratorul judiciar Consulta 99 este solvabilă și ar putea să revină pe linia de plutire.

De altfel, Lido ar putea să achite de mai mult de trei ori datoriile pretinse de SIF Banat-Crişana. Compania deţine active fizice, respectiv terenuri şi imobile, evaluate în 2019 la o valoare totală de peste 12,2 milioane de lei şi active financiare, respectiv acţiuni, care au fost evaluate în 2019 la 8,38 milioane de lei, potrivit documentelor consultate de România Liberă.

Cu toate acestea, și Consulta 99, administrată de Cornel Virgil Florea și care trebuia să vegheze la binele companiei susține: „Menționăm însă că deși societatea este solvabilă, dar datorită organizării sale necorespunzătoare ea nu esate viabilă”.

Singura companie care a susținut deciziile Consulta 99 în cazul insolvenței Lido SA a fost, cum era de așteptat, SIF 1 IMGB.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Un bărbat de 55 de ani a murit după ce s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unui bloc din Ploiești

Un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unui bloc de pe strada Mărăşeşti din...
Ultima oră
Pe aceeași temă