1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoLe e teamă să nu fie implicați în război. Separatiștii din Transnistria...

Le e teamă să nu fie implicați în război. Separatiștii din Transnistria nu mai cer Rusiei „unire”, ci doar protecție

Liderii separatiști de la Tiraspol au organizat, în ziua de 28 februarie, un congres al așa-zișilor deputați ai Transnistriei iar aceștia au cerut Rusiei să ia măsuri de „protejare” a Transnistriei, dar fără a lansa vreo ofertă de „unire” cu Rusia a acestei regiuni din estul Republicii Moldova.

Congresul așa zișilor „deputați de toate nivelele”, convocat, în ziua de 28 februarie, de liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselsky, s-a încheiat cu o rezoluție mai degrabă rezervată în ceea ce privește relația dintre administrația de la Tiraspol și Rusia. Cel mai grav scenariu luat în calcul de analiști occidentali fusese că „deputații” de la Tiraspol vor cere, la 28 februarie, „unirea” Transnistriei cu Rusia, iar a doua zi, la 29 februarie, președintele Putin, care are programat un discurs despre starea națiunii, să anunțe că acceptă cererea de „unire”. Acest scenariu nu s-a confirmat.

Ipoteza unei cereri de „unire” cu Rusia fusese inițial prezentată într-o analiză difuzată de Institutul pentru Studiul Războiului (The Institute for the Study of War – ISW), o organizație cu sediul în SUA.

Agenția de presă oficială de la Moscova, TASS, a transmis prompt mai multe știri de la congresul de la Tiraspol. Conform acestei surse, care ar fi fost prima interesată să anunțe o nouă achiziție teritorială a lui Putin, deputații din Transnistria au decis doar că „Republica nerecunoscută a Transnistriei va solicita asistență din partea Rusiei pe fondul presiunii tot mai mari din partea Republicii Moldova”. Este de remarcat și denumirea „Republică nerecunoscută”, ceea ce arată că nici măcar Rusia nu recunoaște separarea Transnistriei față de Republica Moldova. Este totuși posibil ca președintele Putin, în discursul pe care-l va susține la 29 februarie, să facă și o referire la Transnistria.

Cel mai probabil, liderii de la Tiraspol, chiar dacă sunt rusofoni și chiar dacă acum câțiva ani cereau alipirea la Rusia, ar dori acum să păstreze distanța față de Rusia, pentru a nu risca o „unire” care ar aduce Transnistria, ca parte a Rusiei, în stare de război cu Ucraina. Unii „deputați” de la Tiraspol au spus limpede, la 28 februarie, că oamenii din Transnistria trebuie lăsați „să muncească și să trăiască în pace”.

Guvernul Ucrainei și chiar președintele Zelenski estimau că transnistrenii nu vor cere „unirea” cu Rusia. Ucraina avertizase însă în mai multe rânduri că va lichida rapid forțele ruse din Transnistria (circa 1600 de militari), dacă acestea ar încerca să atace Ucraina. Transnistria are graniță terestră doar cu Ucraina, deci nu poate primi ajutor militar suplimentar din Rusia. În plus, din punct de vedere economic, regiunea transnistreană are, în mod paradoxal, cele mai multe relații cu Ucraina și cu țările UE – mai ales cu România, deci nu cu Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a comentat aparent indiferent așa-zisul congres de la Tiraspol, susținând că „deputații” Transnistriei au avut doar un „eveniment propagandistic”. „La etapa actuală, vrem să spunem foarte clar și ferm: nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației în regiunea transnistreană. Este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui așa-numit eveniment de la Tiraspol. Nu vedem pericole de destabilizare la ora actuală. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate al Republicii Moldova”, a declarat Daniel Vodă.

La mijlocul zilei de 28 februarie, înainte ca așa-zișii deputați de la Tiraspol să anunțe ce au decis, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, sublinia că nu există riscul înrăutățirii situației din Transnistria. Oficialul de la Chișinău sugera că, în realitate, regiunea transnistreană dorește pace și securitate, ca și restul Republicii Moldova.

„Nu vedem pericole de destabilizare la ora actuală. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate al Republicii Moldova. Este un alt eveniment propagandistic”

Daniel Vodă,

Purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova

Acum câteva săptămâni, într-un interviu acordat presei occidentale, șefa de stat a Republicii Moldova, Maia Sandu, recunoștea că decizia de a menține neutralitatea militară a Republicii Moldova este menită și să evite o intervenție în forță a Rusiei în Transnistria, sub pretextul că ar vrea să-i protejeze pe rusofoni – așa cum a procedat Rusia în estul Ucrainei.

„Riscul există întotdeauna atât timp cât ai trupe ruseşti pe teritoriu şi atât timp cât ai arme pe teritoriu, pentru că există şi un depozit mare de arme din perioada sovietică, dar deocamdată noi am reuşit să menţinem situaţia stabilă şi sperăm să reuşim să o menţinem stabilă”

Maia Sandu,

Președinta Republicii Moldova

Atât statele occidentale cât și Republica Moldova au cerut în repetate rânduri, dar fără succes, ca Rusia să-și retragă militarii din Transnistria.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă