Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă, a fost decorat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, „pentru susținerea suveranității de stat și a integrității teritoriale a Ucrainei”.
Senatorul PSD Vasile Dîncu este acum președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat și a fost, până în octombrie 2022, ministru al Apărării. Senatorul Dîncu a fost decorat de președintele Ucrainei cu „Ordinul Cneazului Iaroslav cel Înțelept (gradul III)”. Această distincție reprezintă „Premiul de stat” al Ucrainei. Decretul de decorare a fost emis la 23 august 2022, pe când Dîncu era ministru. Distincția i-a fost însă înmânată de ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, abia la data de 2 martie 2023. Evenimentul decorării a fost anunțat printr-un comunicat de presă transmis de Senatul României.
Între timp, în octombrie 2022, Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării, imediat după ce făcuse o declarație controversată referitoare la Ucraina. Pentru acea declarație, președintele Iohannis îl ironizase pe Dîncu, atrângându-i atenția că „ar trebui să citească revista presei” ca să afle ce trebuie să declare.
Decorarea cu premiul de stat al Ucrainei a ministrului Dîncu a fost decisă de partea ucraineană „pentru merite personale semnificative în consolidarea cooperării interstatale, susținerea suveranității de stat și a integrității teritoriale a Ucrainei și contribuția semnificativă la popularizarea statului ucrainean în lume”.
Decorat de președintele Ucrainei, deși nu mai este ministru
Pe lista celor decorați de președintele Ucrainei s-au aflat lideri precum Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, Josep Borrel, șeful diplomației UE, Charles Michel, președintele Consiliului European, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Cu aceeași distincție au fost decorați, la diferite momente, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Poloniei, Andrzej Duda, precum și președintele Ungariei, Janos Ader.
La ceremonia de la București, ambasadorul Ucrainei, Ihor Prokopchuk, a citit decretul semnat de președintele Zelenski, menționând implicarea ministrului Vasile Dîncu în acțiunile de sprijinire a Ucrainei. Ambasadorul a mulțumit României și românilor ”pentru sprijinul acordat ucrainenilor din prima zi” și ”pentru ajutorul și asistența cuprinzătoare acordate la diferite niveluri și în diferite domenii, precum și la nivel de Guvern, la nivel de Parlament, la nivelul mediilor de afaceri, la nivelul societății și populației civile care au venit la granițe și au ajutat în fiecare zi cum au putut ucrainenii care fugeau din fața războiului”.
La rândul lui, senatorul Dîncu a subliniat că România ar trebui să înceapă un dialog deschis cu vecinii ei, inclusiv cu Ucraina.
„Rămași prizonieri ai trecutului”
„Rămași prizonieri ai trecutului, nici măcar nu ne-am gândit să deschidem un dialog bărbătesc, deschis cu vecinii noștri, să vorbim despre drepturile minorităților, ori mai deschis despre insula Șerpilor sau despre alte lucruri. Un dialog deschis bărbătesc ar fi rezolvat problemele. Doar că noi, multă vreme am așteptat ca alții să medieze relația noastră, fie la Moscova, fie la Washington sau la Bruxelles”, a susținut senatorul Dîncu. „Mulțumesc președintelui Volodimir Zelenski pentru această mână întinsă României și am credința că ea își va găsi ecoul necesar. Mă bucur că am fost doar o verigă dintr-un lanț al solidarității umane care a ținut și încă ține. Cred în victoria Ucrainei, cred într-o pace dreaptă pentru Ucraina și cred în destinul român comun al României și Ucrainei”, a susținut Dîncu.
Ambasadorul Ucrainei, Ihor Prokopchuk, a precizat că Vasile Dîncu a fost decorat de președintele Zelenski pentru ceea ce a făcut în calitate de ministru al Apărării Naționale al României, mai precis pentru „merite personale semnificative în consolidarea cooperării interstatale, susținerea suveranității de stat și a integrității teritoriale a Ucrainei”.
”Declarația că Ucraina nu luptă doar pentru ea dar și pentru alte țări din Europa nu este o exagerare. Este o constatare a faptelor și vedem înțelegerea profundă din partea tuturor națiunilor din Europa, că Ucraina luptă pentru libertatea Europei. Mulțumesc încă o dată României și românilor pentru sprijinul acordat ucrainenilor din prima zi”
Ihor Prokopchuk,
Ambasadorul Ucrainei în România
„Un gest de dezgheț” din partea președintelui Ucrainei
Senatorul Dîncu spune că a primit decorația drept „o distincție pentru poporul român și pentru Armata României”. „Am înțeles că nu este marcarea unui merit, ci este un gest de dezgheț. Un mesaj al președintelui Volodimir Zelenski, care a vrut să spună că noi, românii și ucrainenii, prin empatie, bărbăție și prietenie, putem schimba destinul relației noastre de vecinătate rece și ignorare solemnă”.
„Dacă am fi avut mai multă inteligență strategică și ne-am fi gândit la viitor, am fi văzut un lucru foarte simplu. Noi și ucrainenii avem un dușman comun care, de secole, ne-a supus, a încercat să ne schimbe identitatea, ne-a ucis patrioții și intelectualii. Iar acest dușman este Rusia sub diferitele forme de imperialism, roșu sau alb sau de altă culoare”
Vasile Dîncu,
Fost ministru al Apărării
Senatorul Dîncu consideră că relațiile dintre Ucraina și România trebuie reconstruite pe o paradigmă nouă, directă și onestă, ”lipsită de influența rusă”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!