Guvernul Ciucă a aprobat, la 16 iunie, cumpărarea celor 32 de avioane F-16, second hand, din Norvegia.
Astfel, în ședința de joi, 16 iunie 2022, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru realizarea capabilității operationale aeriene de tranzitie prevăzute în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”. Va urma aprobarea acestui proiect de lege în Parlamentul României.
Conform proiectului, Guvernul României va atribui Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial. Aceeași aprobare se referă și la achiziția unui pachet de bunuri şi servicii complementar, de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.
„Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de la Guvernul Norvegiei să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate. Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație M6.X cu avioanele F-16 din prima escadrilă intrată deja în dotarea Forțelor Aeriene Române”, anunță un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Modernizarea aeronavelor se va face la Bacău
Ministerul Apărării precizează că „această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare în executarea lucrărilor de mentenanță şi modernizare a avioanelor F-16, prin operatorul economic desemnat centru de mentenanță pentru aeronave F-16 de către Guvernul României (Aerostar Bacău), aspect care va contribui la consolidarea şi menţinerea capabilităţii aeriene operaționale”.
Achiziția de la Guvernul Norvegiei a pachetului de 32 avioane include și instruirea unui număr minim de specialiști din cadrul personalului tehnico-ingineresc de aviație din Forțele Aeriene Române. Acești specialiști vor încadra funcțiile – cheie din structurile de planificare și execuție a mentenanței și de asigurare a planificării logistice la nivelul Bazei Aeriene și Statului Major al Forțelor Aeriene pentru cele două escadrile. „Această soluție asigură, într-un interval de timp scurt, crearea la nivelul escadrilelor a capabilității minime de operare, mentenanță, planificare și conducere strict necesare pentru exploatarea în condiții de siguranță a avioanelor F-16 care vor fi achiziționate”, precizează MApN.
Contractul pentru achiziția celor 32 de avioane F-16 costă 454 milioane de euro, fără TVA
Fondurile estimate pentru achiziția celor 32 de aeronave sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA.
„Avându-se în vedere complexitatea programului, resursele financiare necesare vor fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție și începerea discuțiilor cu reprezentanții Guvernului Norvegiei și Guvernului Statelor Unite ale Americii”, explică MApN.
În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16, care au fost cumpărate, second hand, din Portugalia. Acestea sunt în configurație M5.2R. Atât avioanele din Portugalia cât și cele din Norvegia vor fi modernizate la configurația M6.X.
Vechile avioane MiG 21 LanceR vor mai fi folosite un an
România asigură misiunile specifice Serviciului de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA) cu aeronave F-16 și MiG-21 LanceR, „însă folosirea acestora din urmă este o soluţie pe termen scurt (un an)”, precizează MApN.
Scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR şi necesitatea executării în regim permanent a Serviciului de Luptă – Poliţie Aeriană cu avioane F-16, coroborate cu evoluția mediului de securitate regional, au determinat nevoia identificării unei soluţii care să permită apărarea spațiului aerian al României cu avioane F-16 și executarea SLP-PA cu avioane F-16, conform angajamentelor asumate față de NATO.
Parlamentul României a aprobat deja iniţierea, de către Ministerul Apărării Naţionale a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, în ședința comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților şi Senatului, comunicată cu scrisoarea nr. 1260BP / 21.12.2021.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!