19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoFranța își trimite cele mai bune avioane de luptă în România

Franța își trimite cele mai bune avioane de luptă în România

Forțele Aeriene și Spațiale ale Franței au trimis în România, în această săptămână, trei avioane de luptă Rafale, au anunțat Ambasada Franței și Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României.

Potrivit MApN, detașamentul trimis în România de partea franceză este compus din aproximativ 40 de militari și trei aeronave multirol Rafale. Detașamentul francez a sosit luni, 16 octombrie 2023, în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Militarii francezi vor executa misiuni de antrenament în comun cu militari și aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române.

„Misiunile comune de instruire contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze”, a anunțat MApN.

Avioanele Rafale trimise în România fac parte din Escadrila 30 de Vânătoare de la Baza Aerienă 118 din Mont-de-Marsan. Franța precizează că aceste aeronave, care vor utiliza Baza Aeriană Feteşti, „îşi efectuează misiunea cu o amprentă logistică redusă şi doar cu aproximativ douăzeci de piloţi”. Conform părții franceze, detașamentul trimis de Franța desfăşoară o misiune de reasigurare pe Flancul Estic al NATO.

Decizia Franței de a trimite avioane de luptă în România se produce concomitent cu o decizie similară a Olandei. Olanda a decis să trimită avioane F-16 la Baza Aeriană Fetești precum și drone la Baza Aeriană Câmpia Turzii. Cu privire la avioanele F-16 trimise de Olanda, acestea vor servi la antrenamentul piloților care vor urma cursuri la centrul de instruire de la Fetești. Inclusiv piloți din Ucraina vor urma cursuri de pregătire la Fetești.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă