6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoEXCLUSIV. Harababura din primăria lui Ciprian Ciucu: 6 directori numiți politic, într-un...

EXCLUSIV. Harababura din primăria lui Ciprian Ciucu: 6 directori numiți politic, într-un an și jumătate, la Administrația Școlilor Sector 6

În aproximativ un an și jumătate, nu mai puțin de șase directori au fost numiți politic și înlocuiți sau determinați să demisioneze de la conducerea Administrației Școlilor Sector 6. Surse spun că viceprimarul Alexandru Gâdiuță nu reușește să-și găsească un director care să-i execute toate comenzile, în timp ce primarul Ciprian Ciucu se face că nu vede jocurile USR din sectorul său.

Mihai Dima a fost numit recent director interimar la Administrația Școlilor Sector 6, instituție subordonată primăriei conduse de Ciprian Ciucu.

Surse din cadrul administrației publice locale au precizat, pentru “România liberă”, că lui Dima îi este programat un mandate de o lună, până când viceprimarul USR Alexandru Valeriu Gâdiuță își va desemna un nou om la conducerea școlilor din sectorul 6.

administrația școlilor sector 6
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, inspectează un tronson de conductă de reţea primară reabilitat de Compania Municipală Energetica Servicii, care permite furnizarea energiei termice direct de la CET VEST către cartierele Militari şi Drumul Taberei, în București, joi 13 octombrie 2022. Inquam Photos / George Călin

Directori pe bandă

Precedentul director al Administrației Școlilor Sector 6, tot ales de viceprimarul Gâdiuță a fost Mihai Badea, membru USR, care a rezistat 4 luni în funcție.

Badea a demisionat.

Înainte de Badea, în aproximativ un an, au mai fost în funcția de director al Administrației Școlilor Sector 6: Petre Mihai (USR) – 4 luni; Adrian Pătru (USR) – o lună; Mihaela Stoica (din Primăria Sectorului 6) – o lună și Octavian Veriotte (din instituție) – 6 luni.

Administrația Școlilor Sector 6 a trecut prin mai multe schimbări de organigramă, în mandatul de până acum al primarului Ciprian Ciucu.

Totuși, viceprimarul Alexandru Gâdiuță spune că se pregătește o nouă organigramă pentru aceeași instituție.

Nimic special pentru Gâdiuță

“Au fost schimbări ce țin de funcționalitatea instituției. Sunt chestiuni ce se găsesc de multe ori în administrație. Nu e ceva special”, ne-a spus viceprimarul Gâdiuță.

Întrebat dacă numeroasele schimbări de la nivelul conducerii nu afectează activitatea Administrației Școlilor, acesta ne-a spus: “Sunt momente în care schimbările pot să afecteze activitatea instituției și momente în care, din contră, pot să îmbunătățească activitatea unei instituții”.

Gâdiuță a evitat să precizeze dacă va fi numit un director prin concurs la Administrația Școlilor.

“Fiecare dintre proceduri este făcută respectând toate elementele legale. Sunt dispoziții care se dau în acest sens de către primarul de sector și se pot regăsi aceste elemente. Le puteți solicita. Cred că instituția funcționează în parametri normali. Ea a trecut printr-o transformare, în urmă cu un an. O să mai urmeze o serie de modificări în cadrul organigramei. Și sunt convins că va funcționa în parametri optimi”, mai apreciază viceprimarul.

Sever Stana, fost prefect al Capitalei și aprig critic al administrației Ciucu vede drept un dezastru modul în care este gestionată situația școlilor.

administrația școlilor sector 6
Sever Stana

“Este cunoscut, chiar de notorietate, faptul că în administrația Ciucu domnește haosul. Despre creșterea gradului de profesionalism nici nu poate fi vorba, dovadă stă cam tot aparatul administrativ regândit de Ciucu doar pentru a putea oferii sinecuri. Sinecuri pe care in trecut le reclama altora. Spre exemplu, conducerile unor direcții unde au fost puși oameni de partid sau din siajul politicului: Administrația Comercială, Poliția Locală, Administrația Domeniului Public, aparatul primarului. Nu fac excepție nici colegii lui Ciucu de la USR. Viceprimarul Gâdiuțā, de exemplu, are dat în coordonare Administrația Școlilor. Un segment de activitate extrem de important, dar pe care Gâdiuță l-a făcut praf. Dovada imposturii și a incompetenței o reprezintă chiar faptul că, în aproximativ ultimele 12 luni, la Administrația Școlilor, viceprimarul Gâdiuță a experimentat nu mai puțin de 5 sau 6 directori! Aceștia, dându-și demisia după nu mai mult de 4 luni sau fiind demiși. Înțeleg că experimentul lui Gâdiuță la Administrația Școlilor va continua, iar asta nu face decât rău in ceea ce înseamnă managementul unei direcții care, repet, este extrem de importantă în procesul educațional de la nivelul sectorului 6. Ce poate fi mai rău? Păi viceprimarul Gâdiuță demonstrează că poate fi mai rău decât primarul Ciucu”, ne-a precizat Stana.

În mass-media au apărut informații legate de “manevre” ale apropiaților viceprimarului Gâdiuță, pe bani publici, la Administrația Școlilor.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul Ciucu, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă