6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoCristian Rizea neagă zvonul că a pierdut cetățenia Republicii Moldova. Drept urmare...

Cristian Rizea neagă zvonul că a pierdut cetățenia Republicii Moldova. Drept urmare nu poate fi extrădat

Cristian Rizea neagă zvonul că a pierdut cetățenia Republicii Moldova, așa cum anunțau unii jurnaliști de la Chișinău. Câtă vreme Rizea deține cetățenia Republicii Moldova, el nu poate fi extrădat în România.

„N-am pierdut nicio cetățenie moldovenească”, a declarat, miercuri, Cristian Rizea, citat de Ziarul Național.

Cristian Rizea a fost deputat în Parlamentul României din partea PSD, în perioada anilor 2012 – 2016. În paralel, Rizea a obținut, pe lângă cetățenia română, și cetățenia Republicii Moldova. În România, Rizea a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare. Sentința este definitivă, iar din acest motiv România a cerut Republicii Moldova să-l extrădeze.

Ca urmare a acestei cereri, la data de 3 noiembrie 2020, Rizea a fost reținut la Chișinău. Reținerea s-a produs imediat după ce președintele Igor Dodon anunțase că i-a retras lui Rizea cetățenia moldovenească.

Ulterior, la data de 2 mai 2021, autoritățile din Republica Moldova l-au pus în libertate pe Cristian Rizea. Rizea a fost pus în libertate pentru că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova în vederea extrădării.

Ministerul Justiţiei a precizat, miercuri, 29 decembrie 2021, că nu a fost anunţat oficial de omologii din Republica Moldova cu privire la situaţia juridică actualizată a lui Rizea. Din acest motiv, Ministerul Justiției de la București a trimis la Chișinău o nouă adresă prin care solicită informaţii privind stadiul cererii de extrădare care a fost formulată de România.

Citiți România Liberă și pe Google News

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă