Liderii Coaliției de guvernare au decis, în ședința de luni, 18 martie, ca PNL și PSD să-l susțină, drept candidat comun la funcția de primar general al Capitalei, la alegerile din anul 2024, pe medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență și decan al Facultății de Medicină din București.
Liderii PNL și PSD, reuniți luni la amiază, au decis candidatul comun care va fi susținut de ambele partide pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile din 9 iunie 2024. Cei mai importanți doi candidați luați în discuție fuseseră medicul Cătălin Cîrstoiu și arhitectul Tiberiu Florescu – în condițiile în care niciunul dintre ei nu este membru nici în PNL nici în PSD. În final, drept candidat comun al PNL și PSD a fost ales Cătălin Florin Cîrstoiu. Se știe despre el că are 50 de ani, este medic ortoped, este managerul Spitalului Universitar de Urgență (cunoscut drept Spitalul Municipal) și este profesor universitar, decan al Facultății de Medicină din București. Despre Tiberiu Florescu se știe că are 53 de ani, este arhitect, președintele Registrului Urbaniștilor din România, este profesor universitar și prorector la Universitatea de Arhitectură din București.
Un punct slab al lui Cîrstoiu, devenit candidat unic al PSD și PNL, ar fi faptul că este finul lui Traian Băsescu. Băsescu este cel care a fondat PMP (partid de opoziție, rival cu PSD și PNL) și, acum, este definitiv retras din politică, după ce s-a atestat legătura lui cu Securitatea. Separat, o acuzație împotriva lui Cîrstoiu, adusă de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu (USR), este aceea că medicul Cîrstoiu „îl are pe conștiință” pe Alex Hogea, un tânăr care a murit la 19 ani, în urma incendiului din clubul Colectiv, întrucât managerul Cîrstoiu ar fi tergiversat aprobarea pentru transferarea pacientului Hogea de la spitalul din București la un spital din Viena.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezenta, luni, cu un optimist rezervat, candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, susținută de PNL și PSD, la funcția de primar al Capitalei. „Este nevoie ca această echipă să vină cu planul credibil şi să înceapă să producă noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă. Astăzi anunţăm candidatul. Din sondajele care au fost rezultă că doctorul Cîrstoiu are un anumit grad de notorietate şi sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la Spitalul Universitar”, declara președintele PNL. Întrebat dacă medicul Cîrstoiu îl poate întrece, în cursa pentru Primăria Capitalei, pe Cristian Popescu Piedone, Nicolae Ciucă a răspuns: „Susţinut de cele două partide, da. Singur, nu”.
În schimb, prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, comenta în termeni ironici, înaintea ședinței de luni a Coaliției, ambele posibile candidaturi care au fost luate în calcul de PNL și PSD, pentru funcția de primar general. Rareș Bogdan se referea la Cârstoiu și la Florescu. „Cristoiu, nu, Cîrstoiu. Sau arhitectul Florescu. Nume ca acestea – doctor de genunchi, nu i-am testat”, susținea, în fața jurnaliștilor, Rareș Bogdan. Prim-vicepreședintele PNL atrăgea atenția asupra faptului că nici Cîrstoiu nici Florescu nu sunt larg cunoscuți, nu sunt politicieni și, drept urmare, n-ar avea șanse să câștige voturile bucureștenilor. Mai mult, Rareș Bogdan, deși este prim-vicepreședinte PNL, sugera că nici Cîrstoiu nici Florescu n-au fost „testați” de PNL drept posibili candidați la funcția de primar general. Amintim că, înaintea ședinței din 18 martie a liderilor PSD și PNL, cel mai vehiculat nume de candidat PNL fusese cel al lui Sebastian Burduja – ministrul Energiei și președintele filialei PNL București.
Despre Burduja se presupune că va accepta decizia Coaliției de guvernare și nu va candida la Primăria Capitalei. În schimb, despre Gabriela Firea, care este președinta filialei PSD București, se presupune că nu va accepta această decizie și s-ar putea înscrie în alegerile din 9 iunie drept candidat independent.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, declara, înaintea ședinței din 18 martie a liderilor PNL și PSD, că ambele partide „au nevoie de o persoană care de-a lungul activităţii profesionale să fi avut o experienţă administrativă, care să coaguleze o echipă şi din echipa respectivă să facă parte oameni care ştiu ce presupune proiectul pentru următorii patru ani la Primăria Capitalei”.
„Este nevoie ca această echipă să vină cu planul credibil. Astăzi anunţăm candidatul. Din sondajele care au fost rezultă că doctorul Cîrstoiu are un anumit grad de notorietate şi sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la Spitalul Universitar”
Nicolae Ciucă,
Președintele PNL
Acum o săptămână, primarul în funcție și viitor candidat, Nicușor Dan, prezenta un sondaj de opinie care îl plasa pe locul al doilea în preferințele bucureștenilor, după Cristian Popescu Piedone. Analizând rezultatele făcute publice de Nicușor Dan, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, estima că acest sondaj a fost manipulat și că Piedone n-ar fi primul în cursa pentru Primăria Capitalei.
„Nu exclud ca inclusiv Nicusor Dan să aibă interes să-l prezinte pe Cristian Popescu Piedone pe primul loc, numai pentru a mobiliza electoratul educat, responsabil din București, adică acel electorat despre care se presupune că nu ar vota un primar care are probleme grave cu limba română”
Remus Pricopie,
Rectorul SNSPA
Sondajul prezentat de Nicușor Dan era nerelevant, în condițiile în care nu conținea numele Gabrielei Firea, nici pe cel al lui Cătălin Cîrstoiu sau Tiberiu Florescu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!