4.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoAFACEREA LIDO: Administratorul special numit de Ministerul Turismului și-a depus mandatul

AFACEREA LIDO: Administratorul special numit de Ministerul Turismului și-a depus mandatul

Planurile Ministerului Turismului și Antreprenoriatului de salvare a companiei Lido SA din fața falimentului sunt puse la grea încercare, după ce administratorul special și-a depus mandatul.  

Compania Lido SA a rămas iarăși fără administrator, în plină luptă împotriva insolvenței în care a fost aruncată societatea, și care ridică multe semne de întrebare, chiar și legate de siguranța națională. Deși Ministerul Turismului și Antreprenoriatului, care deține în proporție de peste 42% compania, a transmis oficial la solicitarea „România Liberă” că va contesta insolvența Lido SA și că a demarat controale pentru a împiedica falimentul Lido SA, s-a dovedit că nu există nimeni care să le pună în aplicare.

”Nici nu vă închipuiți ce interese sunt!”

Este replica aflată pe surse, de RL, care ar fi fost dată de Vali Mirela Mihalașcu, cea care și-a dorit să fie administrator și care a fost în fapt și aleasă.

Mai exact, la doar câteva zile după ce a fost desemnată în cadrul Adunării Generale a acționarilor drept administrator special al Lido SA, doamna Vali Mirela Mihalașcu, și-a și depus mandatul și nu vrea să aibă nimic de-a face cu cazul Lido SA. Aceasta a fost desemnată administrator pe 6 septembrie, iar data de înregistrare a fost stabilită 19 septembrie, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor.

Contactată de jurnaliștii „România Liberă”, Vali Mirela Mihalașcu a susținut că nu se va ocupa de cazul Lido SA, ținând cont că și-a depus mandatul.

În termeni legali, decizia doamnei Mihalașcu poate constitui elemente penale ținând cont de gravitatea și prejudiciul ce ar putea fi adus Statului prin jonglarea ”iau mandatul” cu ”nu mai iau mandatul”.

Ce a determinat-o pe doamna Mihalașcu, economistă cu experiență de o viață la stat, să își depună mandatul rămâne cel mai probabil în sarcina autorităților competente. Este totuși important de consemnat, că și cazul LIDO S.A. este administrat de aceeași cunoscuți lichidatori de renume – sau ”serial offenders” – de pe lista ICSID România – Consulta 99, Virgil Florea (și Euroinsol, Remus Borza) vezi cazurile Hidroelectrica și Rodipet (Hassan Awdi).

Cine este Vali Mirela Mihalașcu

Doamna Mihalașcu pare neclintită din funcțiile deținute la stat, aceasta începându-și cariera în 1997 la Rominvent S.A. și trecând prin toate instituțiile de renume ale României, la data numirii ca administrator special al LIDO S.A. fiind chiar Director economic la Curtea de Conturi a României.

Aceasta a absolvit în 2002 UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU Facultatea de Științe Economice Specializarea Finanțe, Bănci, Contabilitate. Din 1997 până în 2008, conform cv-ului depus la Consulta 99 (lichidatorul judiciar al Lido S.A.) a fost economistă la ROMINVENT S.A. o societatea de drepturi pe proprietate industrială înființată încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, mai exact în 1953.

În perioada 2015 -2017 a fost la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca și economistă. În timpul guvernării PSD, a fost când secretar general adjunct al Ministerului Turismului (mai 2017 – ianuarie 2018) când șef serviciu economic la Ministerul Apelor și Pădurilor (ianuarie 2018 – aprilie 2019). A cochetat scurt și cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția generală cooperare teritorială europeană din poziția de șef serviciu, iar din august 2020 a fost instalată la Curtea de Conturi a României ca și director economic.

Marile interese la LIDO S.A.

Lido SA se confruntă cu un atac al SIF-ului controlat de Bogdan Drăgoi, președintele SIF Banat-Crișana, care a tranzacționat o creanță avută de Lido S.A. la Akcent Development, compania care a cerut falimentul Lido în 2021, în urma unor datorii la plata chiriei.

Despre această creanță, România Liberă a scris că nici nu este achitată complet, iar tranzacția a fost semnată de o firmă aflată sub controlul tânărului Drăgoi – SIF 1 IMGB.

Practic, prin Consulta 99 (n.r. – a lui Virgil Florea, administrator judiciar controversat care împreună cu Euroinsol a lui Remus Borza, a condus la condamnarea Statului român de către Curtea de Arbitraj internațional în cazurile Ropdipet și CFR Mesageria) ,  Bogdan Drăgoi reușește momentan să controleze întreaga procedură de insolvență a Lido, deținând 88,72% din masa credală și pretinzând peste 5,47 milioane de lei, sumă care nu se regăsea nici în evidențele contabile ale societății Lido și nici în cererea de deschidere a procedurii de insolvență deschise de Curtea de Apel București (RL a relatat că procedura de insolvență a fost cerută pentru o sumă de peste 500 de mii de lei) , conform informațiilor transmise de Minister și documentelor de instanță.

Schemă

Lido ar putea să achite de mai mult de trei ori datoriile pretinse de SIF Banat-Crişana. Compania deține active fizice, respectiv terenuri și imobile, evaluate în 2019 la o valoare totală de peste 12,2 milioane de lei și active financiare, respectiv acțiuni, care au fost evaluate în 2019 la 8,38 milioane de lei, potrivit documentelor consultate de România Liberă.

Astfel că, dacă ar avea un administrator care să se ocupe de procesul de insolvență, compania ar putea ușor să treacă printr-un proces de reorganizare și să devină profitabilă. 

Coincidența face că Lido SA a intrat în insolvență într-un moment în care a rămas fără administrator și sediu social, ce trebuiau prelungite chiar de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de acționar majoritar.

Autoritățile se apără și luați la întrebări de România Liberă au precizat:

„Ministerul Antreprenoriatului și Turismului s-a înființat ca urmare a reorganizării Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (…) și exercită drepturile și îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului român. Hotărârea de Guvern nr. 1327/2021 a intrat în vigoare la data de 03.01.2022, organigrama detaliată fiind aprobată prin O.M. nr. 92/04.02.2022, în baza avizului ANFP 5497/04.02.2022, iar protocolul de predare-primire între Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului s-a încheiat în data de 30.03.2022”.

Acum autoritățile susțin că vor face demersuri pentru a proteja bunurile statului român de cei care au profitat de un moment de neglijență și de birocrația care au dus la întârzierea numirii unui nou administrator în primă instanți.

Totuși, șansele Ministerului Turismului și Antreprenoriatului se îngustează pe zi ce trece având în vedere că nu există cineva la conducerea companiei Lido SA care să lupte pentru reorganizarea companiei și salvarea acesteia de la faliment.

Deși o anchetă asupra falimentului companiei Lido SA era în plină desfășurare săptămânile trecute, după ce mai multe nereguli ale întregului proces de insolvență au ieșit la suprafață, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului înaintează greu în procesul de recuperare a companiei Lido SA.

Potrivit informațiilor transmise de Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a trimis Corpul de Control pentru verificări ample și așteaptă concluziile anchetei. În plus, Ministerul a anunțat și formularea mai multor contestații din procesul de insolvență.

„Conform tabelului preliminar al creanțelor, SIF 1 IMGB S.A. a fost înscris de către administratorul judiciar Consulta 99 S.P.R.L., cu o valoare de 5,472,619.28 lei, sumă care nu se regăsea în evidențele contabilele ale societății la data deschiderii procedurii de insolvență. Creanța SIF 1 IMGB S.A. a fost contestată de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, ANAF, cât și de alți creditori înscriși în tabelul preliminar de creanțe”, precizează instituția în urma solicitării ”România liberă”.

Totuși fără un administrator este dificil ca Ministerul să avanseze în încercarea de a salva Lido SA.

Până la data publicării articolului, Ministerul Truismului și Antreprenoriatului nu a răspuns întrebărilor adresate de „România Liberă” legate de următorii pași pentru salvarea Lido SA, acum că societatea a rămas iarăși fără un administrator care să îi protejeze interesele.

Dacă ne gândim că Lido SA a rămas fără administrator din luna fabruarie a anului curent, când mandatele tuturor administratorilor Lido, respectiv Boruna George Bogdan, Cazana Victor-Vlad și Cherecheș Florica au expirat, iar în luna martie și cel al directorului general Papuc Leonard Florian a ajuns la final, vom avea o imagine de ansamblu în care birocrația sau interesele băiețior deștepți care vor să substragă de sub administrația statului bunuri valoroase câștigă.

Insolvența Lido, un scenariu care se repetă

Bogdan Drăgoi a fost implicat și în alte cazuri de insolvență într-un context aparent dubios și asemănător cu cel care se desfășoară în prezent la Lido SA.

O altă firmă a grupului SIF Banat-Crișana este implicată în insolvența Interagro de la care vrea să obțină terenul fabricii Tutunul Românesc. Vânzarea însă a fost suspendată de către administratorul judiciar până la soluționarea contestațiilor formulate de o companie controlată indirect de omul de afaceri canadian Michael Topolinski, potrivit Profit.ro.

Sursa citată notează că firma SIF SPV TWO SA, parte a grupului SIF Banat-Crișana, a fost declarată, în luna mai a acestui an, câștigătoare a licitației. În acest sens, compania a plătit un avans de 16,6 milioane de lei, echivalentul a 3,45 milioane de euro, urmând ca restul de preț, respectiv circa 30 de milioane de euro, să fie achitat integral până în 16 august 2022.

Totuși, se pare că firma grupului SIF Banat-Crișana a solicitat și obținut însă, pe 11 august, suspendarea obligației de plată a restului de preț, până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva procedurii de valorificare, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Bogdan Drăgoi acuzat că trage ”țepe”

„Am avut dreptate acum 3 luni, când am prezis public că SIF nu va plăți prețul. Acum, că SIF nu a plătit cele 30 de milioane de euro până la data limită de 16 august, regulile licitației prevăd ca vânzarea să fie reziliată și SIF să piardă garanția de 3,45 de milioane de euro“, a declarat pentru Profit.ro, Michael Topolinski.

Terenul fostei fabrici Tutunul Românesc are 6,2 hectare, este evaluat la 33,59 milioane de euro, fără TVA, și amplasat în inima noului pol de dezvoltare imobiliară Orhideea-Grozăvești din vestul Bucureștiului. Dacă se va încheia, are șanse să devină cea mai mare tranzacție cu terenuri din acest an.

SIF Banat-Crișana a fost implicată și în cea mai mare tranzacție cu teren a anului 2020, când a plătit 32,7 milioane de euro companiei sud-coreene Doosan pentru platforma IMGB din sudul Bucureștiului. Între timp, SIF1 a batut palma cu dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital și retailerii Dedeman, Kaufland, Lidl și Altex pentru vânzarea unei mari părți din terenul fostei platforme IMGB.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Rafila prezintă programul PSD pentru sănătate: Termene noi pentru spitalele regionale și promisiuni de investiții majore

La 10 ani de la tragedia Colectiv, PSD promite primul centru pentru mari arși și fixează noi termene pentru spitalele regionale Ministrul Alexandru Rafila a...

Prinţul William al Marii Britanii, detalii despre starea de sănătate a lui Kate Middleton

Prințul William al Marii Britanii a oferit miercuri o actualizare despre starea soției sale, Kate Middleton. Kate Middleton se simte foarte bine Prințul William a...

Cele mai performante firme din sectorul 2, premiate de CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei sectorului 2, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul...
Ultima oră
Pe aceeași temă