14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România Liberă„Închiderea“ Guvernului SUA n-a speriat pieţele financiare

„Închiderea“ Guvernului SUA n-a speriat pieţele financiare

Suspendarea parţială a activităţii Guvernului american după neadoptarea bugetului n-a izgonit investitorii de la bursă şi a provocat doar pagube moderate deţinătorilor de dolari. Motivul? Criza politică şi fiscală va fi rezolvată iar cu…tiparul.

Amânarea adoptării bugetului pe seama disputelor privnd cheltuielile angajate de administraţia din SUA a avut un impact modest asupra pieţelor financiare. Asta pentru că principalul motiv de creştere a burselor-programul de cumpărare de bonduri guvernamentale de către Fed în valoare de 85 miliarde dolari lunar-se poate prelungi pentru a compensa pierderile economiei după trimiterea unei părţi a “bugetarilor” acasă. Or, cum infuzia de lichiditate a generat invariabil umflări ale cotaţiilor, pieţele bursiere n-au fost prea deranjate marţi de eşecul negocierilor privind noul buget naţional (miercuri la deschidere o parte din indicii americani scădeau însă uşor după un anunţ mai puţin optimist privind piaţa muncii). Dolarul a pierdut teren faţă de euro şi cele mai importante devize în principal tot ca urmare a speculaţiilor unei ieşiri întârziate a Fed din programul “quantitative easing” (iniţial, acest lucru trebuia să se producă în septembrie, dar cum semnalele date de burse şi investitorii din pieţele emergente mari n-au fost încurajatoare s-a decis o amânare a procesului), continuând tendinţa începută în urmă cu căteva săptâmâni. Investitorii anticipează că până la urmă va exista un acord între cele două mari partide pe seama bugetului, aşa cum a existat şi pe seama creşterii anterioare a plafonului de îndatorare fixat în Constituţie.

Cât pierde economia o dată cu “închiderea Guvernului”? Analiştii IHS estimează că Statele Unite vor pierde cel puţin 300 milioane de dolari pe zi din producţia economică din cauza întreruperii unor activităţi ale guvernului în lipsa unui buget pentru anul fiscal 2014. O suspendare cu durata de două săptămâni a activităţii ar putea reduce cu 0,3 puncte procentuale creşterea economică a SUA în trimestrul al patrulea, anticipează analiştii Macroeconomic Advisers, potrivit Bloomberg preluat de Mediafax. Indicele dolarului calculat de Bloomberg a scăzut cu 0,75% din 17 septembrie (cu 0,4% doar marţi), cu două zile înainte ca Rezerva Federală să decidă, contrar aşteptărilor, menţinerea programului de lichiditate, acuzând creşterea economică slabă. Până la 17 octombrie politicienii americani trebuie să se pună de acord şi în privinţa plafonului datoriei de stat, aflat în prezent la 16.700 miliarde de dolari, pentru a evita o posibilă intrare în incapacitate de plată a guvernului.

Cele mai citite

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă