5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncertitudinea de pe scena politică afectează cursul

Incertitudinea de pe scena politică afectează cursul

Moneda națională a început să se devalorizeze în raport cu principalele valute după izbucnirea scandalului care îl are centrul atenției pe prim-ministru. Iar bancherii ING mizează pe un leu tot mai mic.

Anunțul făcut de DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni–Rovinari a depreciat leul. “Piața financiară din România este relativ sub presiune și vedem o depreciere a cursului și o creștere a randamentului la titlurile de stat. Pe lângă factorul intern, există și factori externi. Situația din Grecia este incertă, Fed a anunțat creșterea dobânzilor în SUA, iar în Turcia atmosfera este tensionată după alegeri. Efectele de pe piața noastră sunt în prezent limitate, dar depinde de cât va dura situația. Toată lumea așteaptă. Nu se vând sume mari în lei sau euro și nici nu se cumpără. Depinde de ce se va întâmpla, dacă se schimbă sau nu Guvernul. Starea de incertitudine, cu siguranță, nu face bine”, a precizat, pentru România liberă, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

„Evoluția leului este ghidată mai ales de factori interni“

Și raportul bancherilor de la ING, destinat investitorilor, surprinde cauzele devalorizării monedei naționale: “Incertitudinile politice interne au continuat să afecteze leul luni, acesta încheind ședința cu o depreciere de 0,4%, aproape de 4,47/euro. Alte presiuni negative au venit pe fondul știrilor privind Grecia, în timp ce monedele regionale s-au depreciat de asemenea, iar randamentele obligațiunilor suverane est-europene cu maturități lungi au urcat ușor. Cu toate acestea, credem ca evoluția leului este ghidată mai ales de factori interni și ne așteptăm, astfel, ca presiunile de depreciere să persiste. Deși este improbabil ca Parlamentul să aprobe astăzi retragerea imunității premierului Ponta, pentru a începe urmărirea penală, am putea vedea ceva presiuni din partea instituțiilor UE, în condițiile în care presa relatează că Parlamentul European pregătește o dezbatere pe această temă”.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor Ioan Rus, vicepreședinte al PSD, a declarat că vor exista consecințe dramatice în procesul absorbției fondurilor europene, în cazul în care Guvernul Ponta va cădea. “Dacă, în acest moment, dat fiind faptul că 2015 este ultimul an în care absorbim fonduri din exercițiul financiar 2007-2013, dacă, în acest moment, acest Guvern cade, indiferent din care motiv, pierderile economice vor fi enorme. Nu știu cine și le poate asuma”, a afirmat luni Ioan Rus, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al social-democraților. Însă, președintele Consiliului Fiscal arată că “alocarea de fonduri europene de către Executivul comunitar nu ține de culoarea Guvernului național. Nici absorbția granturilor europene nu este influențată de schimbarea Cabinetului. Sunt declarații hazardate”. 

”Dacă, în acest moment, dat fiind faptul că 2015 este ultimul an în care absorbim fonduri din exercițiul financiar 2007-2013, dacă, în acest moment, acest Guvern cade, indiferent din care motiv, pierderile economice vor fi enorme. Nu știu cine și le poate asuma.“- Ioan Rus, ministrul Transporturilor (PSD)

”Alocarea de fonduri europene de către Executivul comunitar nu ține de culoarea Guvernului național. Nici absorbția granturilor europene nu este influențată de schimbarea Cabinetului. Sunt declarații hazardate.“- Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă