3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăHotelurile, mai scumpe decat in Europa

Hotelurile, mai scumpe decat in Europa

» Media tarifelor pe camera practicate de hotelierii din Bucuresti este de 128 de euro, in timp ce media europeana este de 108 euro.

Cazarea intr-un hotel din Bucuresti costa, in medie, mai mult decat in Berlin, arata statisticile Deloitte. Mai mult, cu un tarif mediu de 128 euro (471 lei) pe noapte, Bucurestiul este o capitala mai scumpa cu 20 de euro fata de media europeana. Cu toate acestea, in primele patru luni ale acestui an hotelierii au marit cu 26% tarifele de cazare comparativ cu intervalul similar din 2007, cand o camera costa, in medie, 371 lei (110 euro). Reprezentantii industriei explica diferenta de tarif intre noi si media europeana prin numarul insuficient de locuri de cazare si prin dominatia hotelurilor de patru si de cinci stele.
"Bucurestiul, din punct de vedere al tarifelor medii raportate la numarul de camere din structurile de cazare de trei, patru si cinci stele, se situeaza peste media europeana, cu exceptia Londrei si probabil a Parisului", a declarat Mihai Rajnita, secretar general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR).
Acesta a explicat ca situatia se datoreaza ofertei insuficiente comparativ cu cererea, ceea ce lasa loc de speculatii. "In Bucuresti, oferta este prea mica fata de cerere si probabil ca se speculeaza. Daca piata de profil din alte orase din regiune, precum Budapesta sau Praga, s-a stabilizat, la noi piata este inca in dezvoltare", precizeaza Mihai Rajnita.

Studiul Deloitte mai arata ca gradul mediu de ocupare a hotelurilor din Bucuresti a scazut fata de anul trecut cu 6,8%, situandu-se in primele patru luni ale acestui an la doar 63,8%, fata de 68,4% in perioada similara a anului 2007. Reprezentantul Federatiei Industriei Hoteliere a adaugat ca hotelurile din Bucuresti au inregistrat anul trecut un grad de ocupare de peste 65%, nivel comparabil cu cel al unor mari orase europene precum Geneva, Frankfurt, Zürich sau Varsovia, insa la nivel national gradul de ocupare a structurilor de cazare este cu mult sub nivelul inregistrat inainte de anul 1989. "La nivelul de ocupare inca suntem sub nivelul din ’89", considera Mihai Rajnita.
La nivel european, anul 2008 a debutat lent pentru hotelieri, veniturile pe camera urcand pana in aprilie cu doar 1,1% fata de aprilie 2007, la 68 de euro, au aratat analistii Deloitte.

Castig maxim la Moscova
La nivel european, Moscova este unul dintre orasele cu cele mai mari venituri pe camera, cu 255 dolari, ca urmare a majorarii succesive a  tarifelor la cazare. De asemenea, Ankara si Instanbul au avut performante notabile, raportand cresteri de peste 35% ale veniturilor medii pe camera, pana la 79, respectiv 151 dolari. Capitala Frantei, Paris, a inregistrat in primele patru luni un avans considerabil al venitului pe camera (16,6%), ajungand la 173 de euro. In schimb, Dublin, Roma, Baku si  Reykjavik au tras in jos performantele hoteliere europene, raportand atat scaderi ale veniturilor medii pe camera, cat si scaderi ale gradului de ocupare a hotelurilor, mai arata datele Deloitte.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă