După declaraţia de luni privind un nou acord cu FMI („Deocamdată trebuie să-l terminăm pe acesta. Iar finalizarea lui, probabil pozitivă, cândva în prima jumătate a anului, cred că oferă un cadru suficient de bun de conlucrare pentru întreg anul 2013”), în care se dădea de înţeles, în limbajul neutru-tehnicist în care excelează Guvernatorul, că ne putem dispensa de centura de siguranţă a instituţiei în cauză, prima impresie poate fi că autorităţile locale se prefac aparent neinteresate pentru a obţine o poziţie mai bună la apropiatele discuţii privind bugetul, politica monetară, ţintele macroeconomice. Lipsa de entuziasm faţă de FMI nu este însă de dată recentă. Isărescu afirma încă din februarie 2012 că România ar trebui să nu mai încheie un nou acord cu Fondul după finalizarea înţelegerii actuale pentru că nu ar da un semnal bun pieţelor iar noua ancoră poate fi reprezentata de pacturile Uniunii Europene („cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Daca te lungesti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun”).
Interesant de remarcat, Guvernatorul are o părere identică, deşi diferit nuanţată, cu unul dintre contestatarii săi de dată recentă, Nicolae Dănilă. Într-un interviu de la sfârşitul săptâmănii trecute în care susţinea că starea economiei proastă a economiei este şi rezultatul actualei politici monetare, fostul preşedinte BCR şi actual membru în CA la BNR, sublinia: „dacă tot continuăm să solicităm sprijin financiar din exterior – care este întotdeauna acompaniat de condiţionalităţi «împachetate» în aşa-zise programe de reformă şi ajustări cu costuri politice şi economice importante -partenerii noştri ajung uşor la concluzia că nu avem capacitatea internă să acţionăm autonom şi independent pentru rezolvarea propriilor probleme”.
Utilizăm rezervele BNR pentru a rambursa banii FMI?
Pentru România urmează un varf de plată în contul datoriei către FMI între 2013-2014 (aproximativ 10 miliarde euro, din care 7,7 miliarde euro urmează să fie returate de BNR). Sunt voci care afirmă că o sumă atât de mare ieşind din rezervele Băncii Centrale i-ar şubrezi poziţia în piaţa valutară, motiv pentru care o parte din acest împrumut ar trebui „rostogolit”. În această ipoteză, un nou acord cu FMI este necesar pentru a obţine dobânzi cât mai atractive pentru noile resurse financiare atrase. Poziţia Guvernatorului demonstrează că beneficiile (stabilitatea cursului) obţinute în acest caz nu merită asumarea condiţiilor impuse de regulă de FMI (în esenţă, privatizări ale resurselor). Iar dacă Guvernatorul se poate consola cu gândul miliardelor ce-I ies din rezerve, de ce ar insista Guvernul pentru un nou acord cu FMI, în condiţiile în care avem deja un pact european de guvernanţă fiscală care asigură ţinerea sub control a deficitelor? De altfel, dacă e să ne orientăm după modul în care Guvernul s-a ţinut de actualul acord cu FMI, e greu să deducem că ar fi disperat să-l încheie pe următorul (evident, dacă funcţionarii Fondului pot fi convinşi să închidă ochii când nu-ţi respecţi promisiunile, în special privind privatizarea unor companii strategice, de ce nu?).
