7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGermania: Grecia trebuie să se trezească la realitate, pentru a primi finanţare

Germania: Grecia trebuie să se trezească la realitate, pentru a primi finanţare

Grecia trebuie să se decidă în privinţa viitorului său în zona euro şi să nu îşi facă iluzii în legătură cu obligaţiile care îi revin, este avertismentul dur dat duminică de ministrul germen de Finanţe Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters, citat de Mediafax.

„Apartenenţa la uniunea monetară este o oportunitate, dar şi o povară grea. Măsurile de corecţie sunt foarte dificile. Grecii trebuie să decidă dacă vor să suporte această povară”, a declarat Schaeuble publicaţiei Bild am Sonntag.

El a arătat că ajutorul financiar internaţional este acordat cu condiţii clare, pentru a ajuta statul elen să aducă sub control problema datoriilor.

„Nimeni nu trebuie să îşi facă iluzii. Fără o evaluare pozitivă din partea troicii Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), că Grecia îşi respectă angajamentele, viitoarea tranşă de împrumut nu poate fi plătită”, a avertizat oficialul german.

Schaeuble a precizat că grecii trebuie să prezinte date care să dovedească faptul că respectă planul de austeritate.

Ministrul a încercat să respingă îngrijorarea legată de divergenţele din coaliţia aflată la putere în Germania, privind Grecia.

Parlamentul german urmează să voteze pentru suplimentarea atribuţiilor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară pe 29 septembrie. Schaeuble a arătat că există o majoritate clară în Parlament care sprijină consolidarea facilităţii, astfel încât votul va fi fără emoţii.

Cele mai citite

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă