3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFord va rechema la service 2.618 modele Focus Electric

Ford va rechema la service 2.618 modele Focus Electric

Modele au fost fabricate în perioada septembrie 2011-august 2013, informează Agerpres. 

Ford a anunţat că 2.455 din vehiculele afectate sunt în Statele Unite iar restul sunt din Canada.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că nu s-au înregistrat accidente din cauza pierderii puterii la roţi.

Săptămâna trecută, Ford şi-a revizuit în creştere estimările privind profitul din acest an, pe fondul creşterii solide înregistrate pe piaţa internă şi al evoluţiei bune din China şi Europa. Anterior, compania anunţase că profiturile din acest an vor fi în linie cu cele de anul trecut, dar acum Ford se aşteaptă să depăşească opt miliarde de dolari, cât a obţinut în 2012.

În trimestrul trei din 2013, profitul grupului american a scăzut cu 22%, la 1,27 miliarde de dolari, dar în aceste raportări au fost incluse şi costurile legate de reorganizarea afacerii în Europa, în valoare de 250 milioane de dolari.

Divizia Ford din America de Nord a raportat un profit de 2,3 miliarde de dolari în perioada iunie-august 2013.

Pierderile din Europa s-au atenuat la 228 milioane de dolari în trimestrul trei, o îmbunătăţire faţă de pierderile de 470 milioane de dolari în perioada similară din 2012.

 În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă