O misiune a Fondului Monetar Internaţional începe luni la Madrid o vizită ce va dura până în 26 octombrie şi care presupune supravegherea tehnică a procesului de recapitalizare a sectorului bancar spaniol, care are nevoie de maxim 59 de miliarde de euro, după cum a anunţat postul public de televiziune, scrie Agerpres.
Este a doua vizită de acest fel făcută de reprezentanţii Fondului, care nu contribuie cu capital la planul de salvare financiară pentru băncile spaniole, însă îşi împărtăşeşte din experienţa în supravegherea financiară. La Madrid lucrează deja din luna august un tehnician al FMI, care colaborează cu autorităţile locale. La sfârşitul acestei a doua vizite va fi elaborat un raport cu observaţii.
Şapte bănci spaniole – jumătate dintre cele mai importante 14 ale ţării – au nevoie de 59,3 miliarde de euro pentru a face faţă nevoilor de capital ale sectorului, după cum au relevat datele prezentate recent de Banca Spaniei şi Ministerul spaniol al Economiei, potrivit rezultatelor auditului independent al companiei străine Oliver Wyman. Uniunea Europeană a aprobat în luna iunie un plan de salvare financiară pentru sectorul bancar spaniol, care are la dispoziţie suma maximă de 100 de miliarde de euro.