Centrul Român de Politici Europene a analizat impactul crizei politice asupra cursului euro/leu. Concluzia: deprecierea leului din iulie a fost cauzată în întregime de elemente interne. Aşa să fie? Care sunt atunci elementele interne care au determinat deprecierea monedei naţionale în intervalul ianuarie-iunie? Şi care sunt elementele externe care au determinat euro să piardă teren faţă de celelalte valute regionale, dar să urce faţă de leu?
Să ne raportăm mai întâi la concluziile studiului CRPE. Strategia folosită de autoarea raportului (Oana Maria Georgescu) a fost să izoleze cauzele externe (criza euro) de cele strict interne, eliminând din ecuaţie factorii comuni care au influenţat leul şi alte monede din regiune (cele din Polonia, Ungaria şi Cehia). Concluzia: deprecierea leului în perioada cuprinsă între 31 mai şi 31 iulie 2012 a fost cauzată în întregime de elemente interne (…).
Tendinţa regională în această perioadă a fost de apreciere, în timp ce leul s-a depreciat. În cele şase săptămâni care au urmat suspendării preşedintelui până la începutul lunii august, leul a scăzut cu 4%, în timp ce zlotul şi forintul s-au apreciat cu 3, respectiv 2 procente. Calculul nostru arată că în absenţa crizei politice leul s-ar fi apreciat sau ar fi rămas constant (dat fiind că BNR are o strategie de menţinere a cursului între anumite limite; de altfel, intervenţiile masive ale BNR pe piaţa valutară nu au reuşit să împiedice deprecierea).
Interpretarea noastră: dacă în absenţa crizei politice leul „s-ar fi apreciat sau ar fi rămas constant”, conform „tendinţei regionale”, înseamnă că moneda naţională n-ar fi avut nici un motiv să se comporte diferit înainte de demararea suspendării preşedintelui. Ar trebui să vedem deci între 1 ianuarie şi 3 iulie 2012 un tandem drăgălaş între leu, zlot, forint, coroana din Cehia. Or, ce s-a întâmplat de fapt? Leul s-a depreciat faţă de euro deşi restul valutelor regionale aveau o apreciere consistentă. Cursul euro/leu a crescut cu aproape 3% în acest interval dar leul se depreciase cu 7,7% faţă de coroană, 9,5% faţă de zlot şi 15,5% faţă de forint.
Cu alte cuvinte leul a fost singura valută regională ce a făcut figură separată, pierzând teren în faţa euro încă înainte de a demara hei-rupul suspendării. Evident că sub impactul emoţional al suspendării preşedintelui, înlocuirii preşedinţilor de Camere ale Parlamentului, tentativei de modificare a cvorumului pentru referendum, etc-cursul a primit un bonus de depreciere. S-ar fi apreciat însă leul în ton cu regiunea sau ar fi rămas pe loc în iulie, în absenţa Jihad-ului din politica românească? Greu de spus cu exactitate, experienţa primelor şase luni ale anului demonstrează însă că teama de intervenţiile BNR nu au fost suficientă pentru a împiedica o alunecare lentă a leului faţă de euro. Suntem însă convinşi că în lipsa mişcărilor care a bulversat scena politică, BNR nu ar fi apelat la artileria grea (reducerea finanţărilor în lei către bănci la mai puţin de o treime din cererea totală, cum s-a întâmplat în august).
De ce se apreciază zlotul, forintul, coroana?
Întrebarea corectă ar fi mai degrabă „de ce scade euro”? Nu numai monedele regionale au crescut faţă de euro în prima jumătate a anului, ci şi dolarul, yenul, etc. V-aş aminti de ştirea de săptămâna trecută lansată în Spiegel: Banca Centrală Europeană studiază posibilitatea introducerii unui „prag” la dobânzile statelor cu probleme, după modelul Băncii Elveţiei, care limitează raportul euro/franc la 1,2. Când acestea sar de o anumită valoare, BCE intervine şi cumpără nelimitat bondurile respective forţând o scădere a randamentelor (cumpărări agresive egal creştere a preţului bondurilor egal scădere a randamentelor).
Informaţia a fost ulterior dezminţită, dar problemele zonei euro sunt la vedere. Mulţi investori anticipează că la un moment dat doar tiparul BCE va mai putea salva euro-zona (asta dacă nu cumva contribuabilii germani nu vor fi convinşi să accepte obligaţiunile comune, o modalitate ingenioasă de a baga sub preşul tuturor problemele Italiei, Spaniei, Portugaliei, Irlandei-Grecia va fi probabil istorie in uniunea monetară). Or, când ai sub nas recesiune incipientă şi perspective de creştere a masei monetare, nu te refugiezi de pe euro spre valute cu economii ceva mai stabile în spate (Polonia, Cehia, chiar şi Ungaria după nişte reforme mai puţin gustate de Vest)?
De ce scade leul?
Să recapitulăm câteva vulnerabilităţi. România are de făcut rambursări masive în contul datoriei publice externe în 2013 şi 2014 (aproape 10 miliarde euro în total)-dacă nu se vor „rostogoli” respectivele sume („refinanţări”) rezerva subţiată a BNR nu este un bun argument pentru apărarea cursului. La putere se află o coaliţie care repudiază ideea unor ajustări în economie printr-o nouă infuzie de austeritate. Noi tăieri de salarii si pensii fiind excluse, ajustările se pot face deci prin cursul de schimb. În plus, majorarea de salarii şi pensii deja operată se va regăsi „în piaţă” pe parcursul întregului an 2013; să nu uităm de tranşa suplimentară aşteptată de bugetari în decembrie. Or, mai mulţi lei în circulaţie n-au cum să genereze un curs de schimb euro/leu în scădere.
Perspective
Raportul CRPE subliniază „această depreciere (e vorba de evoluţiile leului din săptămânile de criză politică, n.n) arată scăderea încrederii pieţelor financiare în economia românească, scădere alimentată de criza politică şi de aşteptările negative legate de anul electoral (alegerile parlamentare din toamnă). Bătălia deschisă dintre preşedintele Băsescu şi guvernul social-liberal se va transforma cel mai probabil într-un război rece, care va afecta procesul de luare a deciziilor. Politicienii români ar trebui să găsească o modalitate de a defini coabitarea şi să o facă funcţională, altfel problemele pe termen scurt vizibile în devalorizarea leului se vor transmite economiei reale, ducând la creşterea inflaţiei, la declinul consumului şi investiţiilor şi la condiţii mai dure de refinanţare a datoriei publice”.
Din păcate, condiţii mai dure la refinanţarea datoriei publice în lei, avem deja. Strategia BNR de a apăra cursul limitând finanţările băncilor în lei generează inevitabil majorarea dobânzilor. Cu alte cuvinte, statul se va împrumuta mai scump de acum încolo. Reducerea consumului, fără pârghia unui curs mai mare ar fi mai puţin probabilă, în ciuda tensiunilor politice-nu uitaţi că urmează în decembrie o nouă majorare salarială pentru bugetari.Absolut de acord însă cu declinul investiţiilor-incertitudinea din mediul politic nu e cel mai bun argument pentru a intra pe o piaţă nouă sau pentru a-ţi creşte expunerea.
Paralelă politică-economie
Autoarea raportului, Oana Maria Georgescu, vine cu o observaţie interesantă. „Criza politică din Ungaria a fost parţial declanşată de politicile controversate adoptate ca răspuns la o recesiune prelungită, precum restrângerea independenţei Băncii Centrale, o „taxă de criză” pentru bănci, naţionalizarea fondurilor de pensii private sau decizia de a forţa băncile să absoarbă pierderile generate de credite neperformante acordate persoanelor fizice. Astfel, creşterea economică redusă a catalizat excesele pe plan politic, care la rândul lor au adâncit recesiunea economică. Evoluţiile din ultimele luni în România se aseamănă într-o oarecare măsură cu mecanismul descris mai sus din Ungaria, dar există diferenţe semnificative. La fel ca în Ungaria, turbulenţele politice din România nu au fost lipsite de o bază economică: măsurile de austeritate implementate de guvernul anterior sunt asociate în percepţia publică cu preşedintele suspendat”.
Întrebarea de 100 de puncte este: „Ce vom vedea mai des în România- excese politice care şubrezesc apoi economia sau probleme în economie care generează ulterior excese în politică? Poate ambele?
19% reprezintă aprecierea forintului maghiar faţă de moneda naţională.
