Pentru companiile vest-europene, România şi Bulgaria sunt cele mai atractive ţări în care să-şi extindă producţia.
Europa Centrală şi de Est – în special România şi Bulgaria – este regiunea cu una dintre cele mai bune perspective economice pe termen mediu din lume, chiar peste grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China), potrivit Erste Bank. Până în 2015, costurile cu forţa de muncă în zona de coastă a Chinei vor creşte până la nivelul Europei de Est, iar transportul naval deja sporeşte substanţial costurile, a explicat Geoff Cutmore, realizator CNBC şi gazda unei dezbateri a Erste despre regiune.
Astfel, Europa de Est oferă avantaje multiple: o creştere ceva mai lentă a costurilor cu munca, costuri mult mai mici de transport, mai ales în contextul unei perspective incerte a preţului petrolului, şi apartenenţa la zona comunitară.
Preşedintele Erste Group, Andreas Treichl, a spus că principala problemă a ecomiilor din regiune este că politicienii au un rol prea mare. „România şi Bulgaria nu merg foarte bine în acest moment, însă a le compara cu Grecia este total greşit”, a precizat totuşi bancherul.
Ce se întâmplă pe termen scurt
Conform Economist Intelligence Unit (EIU), România va înregistra o redresare economică lentă în 2011, după un declin de 2% în 2010, se va confrunta cu măsuri dure de austeritate. Opoziţia faţă de acestea poate produce instabilitate, avertizează institutul în estimările privind perspectivele economiei mondiale în 2011.
Pentru categoria noilor state membre ale Uniunii Europene, respectiv România, Bulgaria, Cipru, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia (exclusiv Malta), EIU anticipează pentru acest an o creştere economică de 2,8%, urmată de un avans de 3,4% în 2012. Inflaţia la nivelul regiunii va fi de 3,2%, respectiv 2,6%. Pentru UE este aşteptat un avans de 1,6% în acest an şi în următorul. EIU a îmbunătăţit prognoza şi în cazul economiei Statelor Unite, care va avansa cu 2,7% în acest an, peste ritmul anticipat luna trecută, de 2,2%. Institutul anticipează în continuare că Portugalia va solicita asistenţă financiară în prima parte a acestui an, dar Spania se va descurca singură.
Andreas Treichl:
Atunci când un stat, o bancă sunt într-o situaţie financiară fără speranţă, nu e cazul să fie salvate pe banii contribuabililor. Creditorii trebuie să-şi asume pierderile.
Viitorul Balcanilor de Vest, adică al tuturor ţărilor din fosta Iugoslavie, depinde de viitorul Serbiei în Uniunea Europeană.
Taxa pe activele băncilor impusă de Ungaria este o intervenţie neplăcută a statului, dar nu una care să ducă la mutarea activităţii. În China sau în Rusia, lucruri mai grave se întâmplă mai des.
Ţările care au curs fix faţă de euro trebuie să adere la moneda unică, însă ţările cu regim flexibil – Polonia, Cehia, Ungaria, România – n-ar trebui să se grăbească.
Citeşte pe blogurile RL ce crede Andreas Treichl despre criza bancară şi a finanţelor publice: De ce să te autodistrugi pentu o datorie pe care nu o mai poţi plăti? Dă faliment!