6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăErste renunta la asigurari pentru 1,4 miliarde euro

Erste renunta la asigurari pentru 1,4 miliarde euro

» Erste vinde afacerea de asigurari pentru 1,4 miliarde euro
si recupereaza mai mult de o treime din banii dati pe BCR.

» Actiunile Erste au urcat cu 5,9%
la Bucuresti si cu 8% la Viena.

» VIG isi consolideaza pozitia
de lider in piata romaneasca
a asigurarilor.

Titlurile erste bank, listate la bursele din Viena, Praga si Bucuresti, au crescut ieri puternic, cu pana la 8%, dupa ce banca austriaca a anuntat ca vinde afacerea de asigurari pentru suma de 1,445 miliarde euro. Suma reprezinta 38,5% din banii cheltuiti de Erste pentru preluarea Bancii Comerciale Romane, finantata printr-o majorare de capital care, la vremea ei, a redus cotatia titlurilor bancii austriece. La Bursa din Bucuresti, actiunea Erste s-a apreciat cu 5,90% fata de sedinta anterioara. Erste Bank vinde catre grupul de asigurari Vienna Insurance Group (VIG) divizia sa de asigurari, Sparkassen Versicherung, inclusiv filialele sale din Europa Centrala si de Est, precum si companiile de asigurari detinute de BCR. Cele doua grupuri austriece au semnat si un parteneriat pe 15 ani privind distributia reciproca a produselor catre cei peste 20 de milioane de clienti ai lor, iar pentru intarirea acestui acord Erste Bank si subsidiarele sale vor pastra participatii de 5% la companiile de asigurari de viata. Tranzactia asteapta aprobarea autoritatilor de control a concurentei si a autoritatilor pietelor locale de asigurari si este estimata a se perfecta in al treilea trimestru din 2008. Practic, in buzunarele Erste va intra o suma neta de aproximativ un miliard de euro, dupa plata intereselor minoritare. De asemenea, parteneriatul de distributie reciproca este asteptat sa produca o contributie la profitul net al Erste Bank de peste 600 milioane euro in 2008.

Titlurile VIG, listate si ele la Viena si Praga, au deschis in scadere cu mai mult de 4%. Ulterior, Günther Geyer, presedintele VIG, a declarat ca pentru a finanta acest deal va emite actiuni cu drept de vot, in suma de circa 0,9-1 miliarde euro, restul finantarii urmand a fi asigurata de pietele de capital. Acest anunt a avut efectul unei redresari a cursului actiunilor VIG, pana la un maxim de 50,25 euro/actiune, iar in jurul orei 16.25, ora Austriei, actiunile VIG consemnau o scadere cu 2,67%, la 49,20 euro. In aceeasi perioada, titlurile Erste Bank se apreciau cu 8%, la 40,32 euro/actiune, atragand cea mai mare lichiditate de pe bursa vieneza, de peste 205 milioane euro. Joi, investitorii au digerat si rezultatele financiare ale Vienna Insurance Group (VIG). In 2007, in Romania, VIG a raportat prime brute subscrise in valoare totala de 413,5 milioane euro, in crestere cu 74,5% fata de anul anterior, fara a se lua in calcul rezultatele Asirom, la care VIG a devenit actionar majoritar in a doua jumatate a anului 2007. VIG controleaza in Romania Omniasig, Unita, Asirom, Omniasig Asigurari de Viata si Agras. Anul trecut, cheltuielile cu daunele platite in Romania de VIG s-au ridicat la 208,5 milioane euro, in urcare cu 78%, iar cheltuielile operationale au crescut cu 60%, la 114 milioane euro. Profitul brut s-a majorat cu 65,6%, pana la 4,56 milioane euro, gratie sinergiilor de grup.
La nivelul intregului grup, VIG a realizat in 2007 un profit brut de 437,3 milioane euro, cu 36,2% mai mare decat in 2006, pe fondul majorarii cu peste un miliard de euro a primelor brute, pana la 6,9 miliarde euro. Detinerile din Europa Centrala si de Est au generat 43% din totalul primelor brute. Asigurarile nonviata au atras prime de 3,67 miliarde euro, cele de viata de 2,93 miliarde euro, iar cele de sanatate de 0,31 miliarde euro.

Prin achizitia BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata, care in 2007 au atras prime brute de 155, 1 milioane euro, respectiv de 24,8 milioane euro, VIG isi consolideaza pozitia de lider de piata, castigata dupa preluarea Asirom. Daca la finele anului 2007 VIG detinea in Romania o cota de circa 27,7%, prin cele doua companii de asigurari ale BCR si-ar putea majora aceasta cota cu aproximativ 8,3%.
Erste Bank a obtinut anul trecut un profit net de 1,17 miliarde euro, in urcare cu 26% fata de 2006. Activele totale ale Erste se ridicau la sfarsitul anului trecut la peste 200 miliarde euro.

Cele mai citite

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
00:00:53

Video Ministrul Bogdan Ivan promite că Poșta Română nu va închide oficii poștale și nu va da oameni afară

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan a declarat că ”atât timp cât Partidul Social Democrat se va afla la guvernare, nu o să...
Ultima oră
Pe aceeași temă