-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDouă afaceri încă merg bine: medicamentele şi mezelurile

Două afaceri încă merg bine: medicamentele şi mezelurile

Cea mai mare parte a investiţiilor făcute în România de fondurile de private equity vizează companii din domeniul farmaceutic şi cel al bunurilor de larg consum.

Fondurile de investiţii care activează pe piaţa din Europa Centrală şi de Sud-Est au adus, în primele nouă luni ale acestui an, aproximativ 56 milioane de euro în România. Cea mai mare parte a investiţiilor adică peste 22 de milioane de euro, au fost direcţionate către sectorul medical şi farmaceutic, în timp ce companiile care activează în domeniul producţiei bunurilor de larg consum au ocupat locul al doilea ca grad de activitate. Sumele investite de fonduri în 2010 sunt la jumătate faţă de perioada similară a anului a trecut.

De altfel, 2009 a fost cel mai bun an pentru România din acest punct de vedere, ţara noastră atrăgând investiţii de peste  220 milioane de euro, adică aproape jumătate din sumele totale alocate de fondurile de private equity companiilor din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fondurile de private equity sunt fonduri de investiţii  cu capital privat care funcţionează ca o alternativă la împrumuturile bancare pentru companii. Ele identifică oportunităţi de afaceri, cumpără participaţii la companiile considerate cu potenţial şi participă apoi la dezvoltarea respectivei companii. În general, după o anumită perioadă de timp în care au reuşit să rentabilizeze activitatea respectivei companii, fondurile îşi vând participaţiile către alte entităţi.

Probleme cu băncile

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Fondurilor de Private Equity şi Venture Capital din Europa de Sud-Est (SEEPEA), au existat două cauze care au dus la un nivel atât de redus al investiţiilor fondurilor de private equity, una dintre acestea fiind neajustarea aşteptărilor antreprenorilor legate de evaluarea afacerii. Un alt motiv este lipsa de flexibilitate a băncilor, care încă nu găsesc soluţii pentru a sprijini investiţiile fondurilor de private equity. ” Încercăm  să facem băncile să înţeleagă care este beneficiul de a lucra cu fondurile de investiţii. Băncile trebuie să înţeleagă, de asemenea, că problemele pe care le au nu se rezolvă prin băgatul capului în nisip şi, de asemenea, avem nevoie să înţelegem constrângerile cu care lucrează băncile”, spune Robert Luke, preşedintele SEEPEA.   

Estul ia faţa Vestului în cursa banilor

Companiile din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est înregistrează o rentabilitate a capitalului de două ori mai mare decât a firmelor din Europa Occidentală, arată un raport al Erste Group. „Companiile din Europa Centrală şi de Est  au un grad de îndatorare mult mai redus, sunt mai profitabile şi generează o rentabilitate dublă a capitalului, datorită unei eficienţe operaţionale mai mari. De aceea, ţările din ECE sunt mai bine poziţionate în cursa pentru capital în comparaţie cu companiile occidentale.” Acestea sunt principalele concluzii ale raportului macro realizat de Erste Group, în care este evaluată eficienţa operaţională a diferitelor sectoare ale economiei (gospodării, sectorul public, corporaţii financiare şi non-financiare).

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale trebuie să respecte regulile stabilitate de Biroul Electoral Central (BEC), pentru ca...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru scrutinul prezidențial este de 18.008.480 de cetățeni...
Ultima oră
Pe aceeași temă