8.7 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDizolvarea Carpatica Asig, suspendată de instanţa supremă

Dizolvarea Carpatica Asig, suspendată de instanţa supremă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au admis, marţi, cererea DNA de interzicerea a dizolvării şi lichidării firmei Carpatica Asig. "Dispune luarea măsurii preventive a interdicţiei iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare faţă de inculpata S.C. Carpatica Asig. S.A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2016 până la data de 12.10.2016, inclusiv", au decis judecătorii, potrivit Mediafax.

Procurorii anticorupţie au solicitat instanţei supreme impunerea măsurii preventive de interdicţie a iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC Carpatica Asig SA, după ce ASF a decis intrarea în insolvenţă a firmei, societatea fiind judecată într-o cauză instrumentată de DNA.

"Prin sentinţa penală nr. 44/F din 08.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatei SC Carpatica Asig SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum şi difuzarea hotărârii de condamnare în mass media. Împotriva sentinţei menţionate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În aceste condiţii, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) a decis, între altele, declanşarea procedurii de faliment şi lichidarea Societăţii Carpatica Asig SA prin procedura obişnuită de insolvenţă, emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Societăţii Carpatica Asig SA (urmând a fi sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent)", şi-au motivat procurorii anticorpţie solicitarea.

În cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii aratau că situaţia apărută în urma deciziei luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât să aceasta nu mai poată fi trasă la răspundere penală, explică DNA.

Societatea a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru infracţiuni de cumpărare de influenţă şi dare de mită, la data de 25 aprilie 2014, cauza în care este cercetată acum fiind în faza de apel.

Cele mai citite

Filmul unei generații

De azi, va circula pe marile ecrane filmul dedicat generației de fotbal care ne-a scos pe stradă în vremurile cenușii ale patriei, generația...

Un cunoscut club de fotbal din Italia își tranformă stadionul în parc solar

Udinese, cel mai „verde” club de fotbal din Italia şi al patrulea la nivel mondial, își continuă cursa spre atingerea obiectivului de zero emisii...

Bugetul Capitalei, respins. PNL îl acuză pe Nicușor Dan de pomeni electorale ca pe vremea Gabrielei Firea și de subfinanțarea termoficării

Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrunit în şedinţă extraordinară.Proiectul a obţinut 18 voturi "pentru", 6 abţineri...
Ultima oră
Pe aceeași temă