-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDistrigaz Sud vrea sa scumpeasca gazele cu 12%

Distrigaz Sud vrea sa scumpeasca gazele cu 12%

» Deprecierea leului si majorarea pretului barilului de petrol sunt motivele care ar putea provoca marirea tarifelor.

»Daca se va aproba majorarea, in primavara factura de gaze s-ar scumpi cu 21% fata de ianuarie.

Pretul gazelor naturale
ar putea creste din nou cu inca 8-12% in trimestrul al doilea al acestui an, atat din cauza deprecierii leului in raport cu dolarul american, cat si ca urmare a majorarii pretului petrolului pe pietele internationale.
Reprezentantii companiei Distrigaz Sud au avertizat ca este posibila o scumpire a gazului, cel mai probabil in trimestrul al doilea, care va fi resimtita si de populatie.
"Situatia nu este foarte buna, din pacate, pretul petrolului creste si atinge cote record de 103 dolari pe baril. Acest lucru induce o crestere a pretului gazelor care va fi resimtita si de populatie", a declarat Marc Hirt, director general adjunct de comercializare din cadrul Distrigaz Sud. In cazul in care ar fi aplicata, o scumpire a gazelor in intervalul 8-12% ar urca, la finalul trimestrul doi, factura de gaze cu 17,18-21,5% si ar spulbera definitiv tinta de inflatie a bancii centrale, aflata in culoarul 2,8-4,8%. Hirt a explicat ca precedenta majorare de 8,5% operata de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) in primul trimestru al acestui an s-a bazat pe un pret al gazului din import de 370 de dolari pe mia de metri cubi. In conditiile in care pretul barilului de petrol a crescut, iar leul s-a depreciat in raport cu dolarul american, oficialul Distrigaz Sud considera ca pretul gazelor din import ar trebui sa ajunga la 420 de dolari pe mia de metri cubi.
"Aceasta crestere se va transmite si catre populatie. Dupa calculele noastre ar trebui sa fie o crestere cuprinsa intre 8 si 12%", a completat Hirt.

Iminenta scumpire a gazelor a fost confirmata si de ANRE, care spune ca preturile gazelor de import ar putea fi majorate cu pana la 13,5%. "Ne asteptam la cresteri ale pretului gazelor din import, de la 1 aprilie, iar anumite calcule arata ca acestea pot ajunge chiar la 420 de dolari pe mia de metri cubi", a declarat Gabriel Sarbu, directorul general al Directiei Preturi si Tarife in domeniul gazelor naturale din ANRE.
Potrivit reprezentantilor Distrigaz Sud, procentajul gazului importat de furnizori se modifica lunar, in functie de cererea din piata. Din totalul gazelor furnizate de Distrigaz Sud, gazele din import detin o pondere de 42-46% in primul trimestru, acestea urmand sa ajunga la 30-35% in lunile de vara, cu o medie anuala de 33%.

» Gazul natural, ales ca sursa principala de energie
Gazul natural este sursa de energie cea mai agreata de consumatorii casnici, fiind preferat de aproape jumatate dintre romani, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Operation Research, comandat de Distrigaz Sud.
"Daca ar putea alege orice sursa de energie pentru incalzirea locuintei, 48% dintre persoanele participante la studiu au declarat ca ar alege gazul natural, 15% lemnul si numai 10% electricitatea", a explicat Emil Pislaru, directorul de cercetare al companiei Operation Research.

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă