19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDispută APIA-BOR: cum poate fi Biserica „fermier activ“?

Dispută APIA-BOR: cum poate fi Biserica „fermier activ“?

 

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu pot refuza statutul de fermier activ, al cărui sens nu este încă definit legal, unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole, arată Patriarhia, într-un comunicat remis ieri către Mediafax.

Potrivit APIA, 2.315 instituţii de cult, care deţin sau administrează o suprafaţă de peste 23.000 de hectare de teren agricol, pentru care au primit anul trecut subvenţii de aproape 5 milioane de euro, vor trebui să demonstreze, pentru a mai primi bani, că sunt “fermieri activi” şi că lucrează terenul.

“Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, instituţiile de cult trebuie să aibă în obiectul de activitate activităţi agricole conform clasificării CAEN sau să poată dovedi cu documente că desfăşoară propria activitate agricolă”, declarase miercuri, pentru Mediafax, directorul general al APIA, Dorel Benu.

Urmare a acestui anunţ, Patriarhia Română precizează că unităţile bisericeşti pot îndeplini viitoarele criterii pentru acordarea subvenţiilor agricole. Statutul de fermier activ, invocat de reprezentanţii APIA, dar al cărui sens nu este încă definit legal, nu poate fi refuzat unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole. Desigur, autorităţile trebuie să urmărească cu responsabilitate corecta folosire a banilor primiţi drept subvenţie de la Stat sau din fonduri europene. Menţionăm că unele unităţi bisericeşti au înfiinţat prin asociere cooperative agricole pentru ca să cultive cât mai eficient terenurile agricole pe care le deţin, fiind un exemplu în moderna şi eficienta gestionare a acestora. În prezent, problema principală rămâne faptul că unităţilor bisericeşti li s-au restituit numai o parte din terenurile agricole şi forestiere preluate abuziv de regimul comunist”, a precizat sursa citată.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă