20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDispar de azi chilipirurile cu energie?

Dispar de azi chilipirurile cu energie?

Firma Euro Insol, administrator judiciar desemnat în insolvenţa Hidroelectrica, va avea azi o primă întâlnire cu unul dintre băieţii deştepţi ce cumpără energie ieftină. Atitudinea Euro Insol faţă de aceste contracte arată care e adevărata miză a insolvenţei, spun analiştii.

 

Firma Euro Insol, care gestionează insol­ven­ţa principalului producător de energie electrică din România (25% din producţia anuală), va aborda azi subiectul contractului semnat de Hidroelectrica cu compania Euro-Pec, potrivit celor afirmate ieri de Remus Borza, partenerul firmei de insolvenţă.

Nemulţumirea administratorului este că, deşi beneficiază de contracte de cumpărare de energie ieftină, Euro-Pec nu şi-a plătit nici măcar obligaţiile comerciale. „Urmează să avem cât de curând o problemă cu o companie din cele zece care iau energia. După ce că ia şi energie ieftină, nici măcar nu o plăteşte, aşa că unul dintre ei a acumulat de la începutul anului datorii de 37 de milioane de lei (circa 8,3 milioane de euro). Este foarte posibil ca marţi să-i suspendăm contractul. Noi am încercat să luăm legătura cu această firmă, este vorba despre Euro PEC, dar de fiecare dată am fost confruntaţi cu o amânare din partea proprietarilor companiei”, a  declarat Borza, potrivit zf.ro.

Supărarea administratorului nu priveşte atât principiul contractelor cu băieţii deştepţi, cât natura lor dezavantajoasă pentru firma de stat. El ar vrea să le păstreze dacă aceştia admit renegocierea lor. „Vrem să menţinem contractele, dar le vom menţine numai pe acelea care sunt încheiate în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate”, a mai precizat Borza.

„Am început analizele pe contracte cu toţi cei 17 directori din Hidroelectrica. Facem o analiză judicioasă pe fiecare contract în parte şi este loc de umblat sufi­cient”, afirmă el.

Potrivit ultimelor informaţii disponibile, lista beneficiarilor de chilipiruri energetice cuprinde zece firme. Calcule făcute de zf.ro arată că în ultimii zece ani aceste contracte au adus o pagubă la bugetul producătorului naţional de 1,5 miliarde euro.

Otilia Nuţu, analist al Candole Partners, crede însă că aceste contracte trebuie rupte imediat şi că orice alte analize, faţă de cele efectuate deja, sunt inutile. „Chestia asta trebuie să se întâmple imediat, repet, administratorul judiciar poate rezilia oricând contractele cu pricina.  Nu avem nevoie de analize noi, există analize la Comisia Europeană.(…) Există un raport comun al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Economiei cu privire la opţiunile de reziliere, cerut de FMI prin iarnă (…) există raportul Băncii Mondiale de anul trecut care calculează pierderile anuale ale Hidro din contractele astea”, spune ea, potrivit contributors.ro.

Ce şanse au băieţii deştepţi?

Şansele acestora depind de felul în care au fost semnate contractele de furnizare a energiei ieftine, iar clauzele care arată ce se întâmplă cu aceste contracte în ipoteza insolvenţei sunt secrete. De regulă, contractele comerciale prevăd că obligaţiile furnizorului încetează dacă acesta intră într-o astfel de situaţie. Dacă se prevăd penalităţi, beneficiarii de chilipiruri s-au putea înscrie la masa credală cu valoarea acestora. Otiliei Nuţu îi e teamă că aceş­tia ar putea cumpăra crean­ţe ale băncilor, iar apoi ar putea achiziţiona active ieftine, cum ar fi hidrocentrale, scoase la vânzare de Hidroelectrica. Compania are nu mai puţin de 20 de poziţii de debitoare la bănci, în credite de investiţii, descoperiri de cont etc., cu o valoare însumată de 2,5 miliarde lei. Valoarea totală a datoriilor pe termen scurt şi lung de peste un an atinge 4,1 miliarde lei.  

 

100-120  de lei/MWh e preţul cu care „băieţii deştepţi” cumpără energia, faţă de 210-230 lei/MWh, preţul pieţei.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...

Restaurantele din București, mai scumpe decât cele din Praga și Varșovia

Prețurile practicate de restaurantele din București au ajuns să depășească nivelul celor din orașe precum Praga sau Varșovia și se apropie rapid de standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă