In ciuda unor disensiuni si poticneli, dialogul social pe directiile Guvern-sindicate si Gu vern-patronate continua. S-ar zice ca este un lucru bun, mai ales in vremuri de criza. Ar putea fi chiar asa daca macar bruma de rezultate cu care se soldeaza ar avea vreo semnificatie.
Semnificatia reala a rezultatelor dialogului social tinde din principiu si din start spre zero in masura in care stapanul actual al economiei din Romania – respectiv capitalul strain, care are in proprietate axa majora a economiei si deci detine decizia in sectoarele de forta, de la exploatarea petrolului la sistemul bancar si de la metalurgia feroasa si neferoasa la telefonia fixa si mobila – nu participa la acest dialog. Nici nu-l intereseaza acest dialog, facand oricum tot ceea ce vrea, iar prin insasi neparticipare se poate declara nelegat de masurile si abordarile eventual convenite acolo si chiar de discutiile de acolo!
De altfel, sa observam, asa ca intr-o paranteza, ca dialogul social exista strict derizoriu pe directia sindicate-patronate, care este cea mai "densa" componenta angajati-angajatori si ar trebui, indeosebi in vremuri de criza, sa reprezinte magistrala dialogului social. Din contra, directia principala a dialogului este, ca si acum 10 sau chiar 20 de ani, aceea Guvern-sindicate, in care se discuta si, eventual, se rezolva pana la urma probleme din sectorul bugetar, care, oricat de mare si de important ar fi, constituie totusi doar un segment al economiei. In timp ce probleme din zonele preponderente din economie, unde nu numai ca lucreaza peste 2/3 din forta de munca salariata, dar unde se si creeaza banul de la buget, raman in aer.
Mai exista o palida directie de dialog Guvern-patronate, in care unii spun "hais" si altii "cea", desi reprezentantii ambelor tabere sunt romani. Dar taberele nu au cumva o strategie comuna pentru o economie romaneasca, nu au nici macar obiective si niscai proiecte comune, astfel ca acest dialog este perfect inutil, iar la aceasta inutilitate, trebuie sa recunoastem, contribuie imens faptul ca onor capitalul autohton, dupa ce ca este jerpelit in fata celui strain, mai este si divizat in vreo 13 patronate.
Sa nu ne miram ca, in aceste conditii, nimeni dintre participanti nu castiga de fapt ceva din dialogul social, iar singurul castigator este cel care nu participa, respectiv capitalul strain. Acesta ia caimacul din activitatea economica si, ca neparticipant la vreo forma de dialog, isi permite aici, in Romania, ceea ce nici prin gand nu i-ar trece sa faca in tarile lui de origine. Mai precis, sa practice camatareala la drumul mare, daca este vorba de banci, sa-si bata joc de furnizorii interni si de consumatori, daca este vorba de mari lanturi comerciale, sa dicteze preturi exorbitante cartelate, daca este vorba de companii industriale sau de servicii.
Capitalul strain nu dialogheaza, ci impune conditii prin presiuni politice sau prin comenzi externe adresate tintit oficialilor romani. Capitalul strain din Romania nu admite ca, in regula jocului, poti sa si pierzi! In Romania, acesta nu vrea decat sa castige. Pierderile le plaseaza, prin diferite formule, in capul statului roman, adica, pana la urma, in capul populatiei. In Romania, capitalul strain, dupa ce a preluat decizia in economie, nu-si asuma si responsabilitati, n-are griji sociale si nici macar economice!
Autoritatile de la Bucuresti nu sunt neutre. si, Doamne pazeste, nu favorizeaza cumva capitalul romanesc. In mod absurd, avantajeaza sistematic capitalul strain. Faptul a devenit cu totul jenant in ultima perioada, de la declansarea crizei economico-financiare. Singurele masuri adoptate de la declansarea acestei crize au fost cele in ajutorul si sustinerea capitalului strain, indeosebi si incalificabil a bancilor straine, in timp ce capitalul autohton nu s-a ales cu nimic, ci, eventual, doar cu niste promisiuni neonorate.
Capitalul strain nu numai ca nu participa la dialogul social, facandu-l inutil in masura in care tocmai stapanul economiei lipseste. Dar, culmea absurdului, la dialogul social din Romania nu se discuta despre capitalul strain. Parca acesta nici n-ar exista in economie, necum sa fie chiar stapanul acesteia. Doar prin revendicarile salariale si mai general sociale sindicatele se mai lupta cat de cat cu acesta. Evident, fara sanse! Caci pentru Guvern problema nu exista! Iar, in mod cu totul si cu totul straniu, patronatele (cica romanesti!) nu ridica problema si nici nu cer ferm si articulat Guvernului sustinerea fireasca pentru a se putea face fata capitalului strain, care este mai puternic si caruia, dincolo de manevrele sale dezonorante, nu-i revine in mod obiectiv nici ca menire, nici ca treaba dezvoltarea Romaniei.
