19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDeficitul bugetar a ajuns la 4,09 la sută din PIB

Deficitul bugetar a ajuns la 4,09 la sută din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului s-a încheiat cu un deficit de 20,9 miliarde lei, reprezentând 4,09 la sută din PIB, în creştere faţă de primele primele şapte luni din 2010, când a totalizat 20 de miliarde de lei (3,9 la sută din PIB), conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), citate de Agerpres.

 

Ritmul de creştere lunară a deficitului, înregistrat în cursul lunii august, s-a redus la 0,2 la sută din PIB faţă de 0,3 la sută cât s­a înregistrat în luna iunie şi cu 0,4 la sută în luna iulie.

Potrivit datelor MFP, veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost în sumă de 106,2 miliarde lei, cu 2,9 la sută mai mult, în valori nominale, faţă de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent. Încasările au crescut în principal la veniturile din taxa pe valoare adăugată, cu 4,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi la accize unde încasările sunt mai mari cu 11,7 la sută la nivelul bugetului general consolidat.

Veniturile din TVA au fost mai mari cu 829 milioane lei (+29,5 la sută) faţă de media pe primele şapte luni ale anului, ca urmare a majorării cotei de la 19 la 24 la sută şi respectiv cu 1,254 miliarde lei faţă de perioada similară din anul precedent. Încasările din TVA pentru operaţiuni interne în luna august 2010 faţă de august 2009, neinfluenţate de rambursările de TVA au crescut cu 25 la sută, procentul fiind foarte aproape de creşterea cotei de impozitare de la 19 la 24 la sută.

De asemenea, veniturile din accize au crescut ca urmare a majorării nivelului de accizare aplicat de la 1 ianuarie 2010, a cursului mediu lei/euro luat în calcul la plata accizelor pentru anul 2010, precum şi a creşterii cuantumului accizei la unele produse.

MFP precizează că în perioada menţionată s-au menţinut decalaje importante la impozitul pe profit (-2,0 la sută), impozitul pe venit (-5,1 la sută) precum şi la contribuţii de asigurări sociale (-5,7 la sută). În schimb au crescut încasările din venituri nefiscale cu 2,231 miliarde lei, precum şi sumele restituite de Comisia Europeană în contul plăţilor efectuate pentru proiecte cu finanţare europeană cu 1,162 miliarde lei. Veniturile din capital au crescut cu 65,8 la sută faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut ca urmare a virării la bugetul de stat în luna august a sumei de 228,0 milioane lei, reprezentând contravaloarea unei părţi din obligaţiunile SC Rompetrol SA.

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 127,2 miliarde lei, în creştere în termeni nominali cu 1,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu menţiunea că plăţile lunare s-au redus faţă de luna iulie cu 22,6 la sută.

Cheltuielile de personal au înregistrat în perioada 1 ianuarie-31 august, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, o reducere de 6,8 la sută la nivelul bugetului general consolidat cu menţiunea că la bugetul de stat acestea au crescut cu 1,4 la sută ca urmare a reorganizării unor instituţii publice care au trecut, începând cu 5 noiembrie 2009, de la finanţarea din venituri proprii şi subvenţii, la finanţare integrală din bugetul de stat conform Legii nr. 329/2009.

Potrivit MFP, în luna august cheltuielile de personal au cunoscut o reducere accentuată, fiind prima lună de plată a drepturilor salariale diminuate cu 25 la sută, aferente lunii iulie.Plăţile lunare au fost mai reduse cu 38,9 la sută faţă de luna iulie 2010 şi cu 34,5 la sută faţă de luna iunie. De asemenea, cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 3,1 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

La celelalte tipuri de cheltuieli s-au înregistrat de regulă creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, informează MFP. Astfel, la cheltuielile cu dobânzi ritmul de creştere s-a redus în ultimele luni, dar se menţine o depăşire pe primele opt luni ale anului cu +27,8 la sută, justificate de majorarea deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi şi angajării împrumuturilor pentru acoperirea acestora, iar cheltuielile aferente programelor cu finanţare UE au crescut cu 127 la sută.

De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 10,1 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent cu precizarea că în cursul lunii august plăţile s-au redus faţă de luna precedentă, în special la cele pentru ajutorul de şomaj.

Cheltuielile pentru investiţii care includ cheltuielile de capital precum şi programe de investiţii finanţate din surse interne şi externe, au fost pe primele opt luni în sumă de 16,9 miliarde lei, respectiv 3,3 la sută din PIB.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă