2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe la 1 mai, firmele platesc impozit forfetar

De la 1 mai, firmele platesc impozit forfetar

Guvernul a aprobat introducerea impozitului minim datorat statului de catre firme. Este vorba de un impozit forfetar calculat in functie de veniturile declarate. Firmele care au afaceri cuprinse intre 0 si 52.000 lei (circa 12.000 euro) vor plati un impozit minim in acest an, de 1.467 lei (341 euro), sau 183,3 lei lunar, urmand ca in 2010 impozitul minim datorat statului sa fie de 2.200 lei (500 euro). Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor, a precizat ca impozitul forfetar nu a fost introdus din cauza crizei economice, ci pentru ca era o masura planificata cu mult timp inainte. Noua grila prevede ca firmele care au o cifra de afaceri cuprinsa intre 52.001 si 215.000 lei (50.000 euro) sa plateasca un impozit minim in acest an de 2.867 lei si de 4.300 lei (1.000 euro) in 2010. Societatile care vor incheia anul cu o cifra de afaceri intre 215.001 si 430.000 lei vor achita 4.333 lei in acest an si cate 6.500 lei incepand de anul viitor. Fostul ministru al Finantelor Varujan Vosganian a declarat ca introducerea impozitului forfetar este "o agresiune pentru mediul economic".  
Plus de veniturI
Guvernantii estimeaza ca prin introducerea impozitului forfetar aplicat firmelor se vor incasa suplimentar la buget, numai in acest an, 350 milioane lei.
Firmele care inregistreaza profit vor plati in continuare un impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă