16.7 C
București
miercuri, 14 mai 2025
AcasăInvestigații România LiberăDarius Vâlcov, achitat într-un dosar de instigare la dare și luare de...

Darius Vâlcov, achitat într-un dosar de instigare la dare și luare de mită

Tribunalul Gorj a mai decis achitarea altor trei inculpaţi din acest dosar – Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat „activităţi de determinare mediată”, în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 – 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.

Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.

„Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său – directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită”, se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională.

Cele mai citite

Un atac al Israelului l-a vizat pe noul șef Hamas, Mohammad Sinwar

Israelul l-a vizat marţi seara pe liderul Hamas, Mohammad Sinwar, într-un atac asupra unui spital din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, potrivit unui...

Macron: „Ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi (în Fâșia Gaza) este inacceptabil”, ”este o rușine”

'Ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi (în Fâșia Gaza) este inacceptabil', 'este o rușine', a afirmat Emmanuel Macron marți, adăugând că 'nu...

UNICEF: România, în top la sănătate mintală, dar codașă la sănătatea fizică a copiilor

Un nou raport UNICEF, publicat miercuri, plasează România pe locul 16 din cele 36 de țări cu venituri ridicate analizate în privința bunăstării copiilor....
Ultima oră
Pe aceeași temă