Privatizarea Oltchim ar putea fi blocată după ce Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, a solicitat în justiţie suspendarea privatizării iar alte două companii interesate, între care şi gigantul rus Gazprom, au depus solicitări de amânare a procedurii de privatizare, scrie Agerpres.
Citeşte şi
Vulpescu: Reprezentanţii Gazprom cer amânare cu două săptămâni pentru analiza litigiilor la Oltchim
Dan Diaconescu depune ofertă pentru privatizarea Oltchim
Dan Diaconescu a depus o cerere pentru emiterea unei ordonanţei preşedinţiale în vederea suspendării privatizării, termenul stabilit pentru judecare fiind 24 septembrie 2012. Acesta a mai depus şi o cerere de anulare a contractului de privatizare şi de suspendare a procedurii, primul termen pentru judecarea cererii fiind stabilit de instanţă pe 7 ianuarie 2013.
De asemenea, mai există două cereri de amânare a privatizării depuse de Gazprom şi Pegamont România.
Luni este termenul limită pentru depunerea ofertelor în vederea privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.
„Nu excludem şi ne dorim ca cel puţin una dintre ele să fie din partea unei mari companii din Rusia. În general, pentru Oltchim ne-am dori un mare investitor din Rusia pentru că este o ţară cu foarte multe resurse şi cu foarte mari cantităţi de combustibili fosili. Este o ţară care poate să furnizeze ţiţei rafinăriei Arpechim şi altor rafinării din România şi aceasta ar ajuta foarte mult Oltchim. Binenţeles că i-ar ajuta şi pe investitori, România are capacităţile industriale necesare pentru a pune în valoare o asemenea investiţie”, a afirmat şeful OPSPI, Remus Vulpescu.
Caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim a fost cumpărat de 13 companii, iar licitaţia ar urma să fie organizată pe 18 septembrie.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 24 august, Memorandumul prezentat de Ministerul Economiei care propune schimbarea strategiei de privatizare a societăţii comerciale Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Memorandumul propune privatizarea Oltchim prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la SC Oltchim SA, reprezentând 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. Electrica S.A., însumând 1,8 miliarde lei, adică 56% din totalul datoriilor combinatului vâlcean.