1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Daca vindem pamantul ce facem?

„Daca vindem pamantul ce facem?

In Dolj, aproape nimeni nu stie cu ce se „mananca” asta

Parerile taranilor doljeni in privinta rentei viagere promise de actualii guvernanti celor ce-si vor vinde pamanturile sunt impartite. De la entuziasmul declarat si pana la totala neincredere in seriozitatea guvernantilor nu e decat un pas in gandirea celor ce-si duc viata de pe o zi pe alta, in functie de roadele pamantului. Satul Facai este la o aruncatura de bat de Craiova. Din acest motiv satenii platesc impozite zdrobitoare la primaria craioveana, in timp ce, conform documentelor, satul apartine de comuna Podari. Majoritatea locuitorilor sunt agricultori si stiu destul de bine ce inseamna pamantul pentru ei. Gheorghe Mastalier, sau „nea Gica”, asa cum i se spune prin sat, nu este prea hotarat: „Tata, eu l-as da pe tot (pamantul – n.r.), pentru ca sunt batran si nu prea mai pot munci. Daca guvernul mi-ar da o renta viagera, de o suta de euro pe hectar, as vinde tot pamantul care-l mai am si as trai linistit. Da' ce te faci daca se schimba guvernul, iar aia care vin mi-ar zice ca nu-mi mai dau bani si sa ma duc sa cer la aia de mi-i promisera?!”. Sotia sa, Nicolita, pare mai prevazatoare: „Nu avem asa mult pamant, dar daca as avea sa zic, vreo zece hectare, as da vreo trei, iar restul l-as opri pentru ca n-as putea sa traiesc fara macar un petic de pamant. Cu muncile agricole ne descurcam destul de greu, dar pana la urma tot reusim sa bagam ceva in hambar. Dar daca n-am mai avea nimic si am depinde de banii guvernului, ce ne-am face daca nu ni-i i-ar mai da?” In schimb, Constantin Manda este radical: „E o minciuna! Va spui eu, guvernul nu are de unde da banii astia. Pai eu vand pamantul la un fermier si bag banii in buzunar. Fermieru', treaba lui! Guvernul de unde sa-mi dea mie o suta de euro pe hectar. Daca am 10 sau 20 de hectare, de unde sa-mi dea o mie sau doua mii de euro pe luna, renta viagera? Cati tarani sunt in tara asta si cat pamant, de unde atata banet. Poate numai sa bage taxe si impozite pe alta parte ca sa scoata rentele viagere, sau sa vina americanii sa dea bani guvernului. Guvernantii vor altceva! Vor sa ne exproprieze elegant si sa monopolizeze iar tot pamantul ca pe vremea ceapeurilor! Am peste 80 de ani si am vazut atatea. Oricum, nu stau eu fara pamant, dupa ce-mi cumparai tractor si utilaje!”.

Cele mai citite

David Popovici, inclus în topul celor mai buni zece sportivi din Balcani în 2024

David Popovici, înotătorul român medaliat cu aur și bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost inclus în topul celor mai buni zece...

Salvamontiștii vin cu sfaturi în această perioadă

Salvamontiștii trag un semnal de alarmă legat de ținuta nepotrivită a turiștilor care vin la munte, mai ales pe pârtiile de schi, atrăgând atenția...

NATO a anunțat că va întări prezența sa în Marea Baltică

NATO a anunțat vineri că va întări prezența sa în Marea Baltică, după ce s-a suspectat un act de sabotaj asupra unui cablu subacvatic...
Ultima oră
Pe aceeași temă